Copilul meu de 2 ani nu vorbeste?

Intarzierea vorbirii la copil este unul dintre motivele pentru care o familie se prezinta la psiholog. Unii o fac la timp, pentru ca sunt fini observatori si nu se bazeaza doar pe filozofia ”fiecare copil are ritmul lui, al nostru e mai lenes, seamana cu tatal sau, si el a vorbit dupa 3 ani”. Limbajul expresiv al unui copil cuprinde partea non-verbala, de gesturi, mimica si partea verbala.

De multe ori un copil nu poate articula, nu scoate vorbe inteligibile pentru adultii din jur, dar este evident faptul ca intelege, ca empatizeaza, ca interactioneaza non-verbal cu adultii din jur. De altfel inca din perioada de sugar ganguritul, zambitul cu directie, sunetele melodioase sunt tot o forma de limbaj, de comunicare, de interactiune. 

Care sunt semnalele de alarma

Din pacate nu exista o definitie standard care sa evalueze intarzierea vorbirii la copil, din acest motiv se intampla probabil ca parintii sa ajunga tarziu la medic pentru evaluare. In literatura de specialitate sunt notate asa zisele “red flags”, adica semnalele de alarma, care ar trebui sa atraga atentia parintilor asupra modului in care se dezvolta cel mic: 

  • absenta ganguritului sau lipsa de raspuns prin gangurit la vocea parintilor in primul an de viata
  • folosirea cuvintelor sau silabelor din “mama” sau “tata” cu sens dupa varsta de 1 an
  • aratatul cu degetul pentru identificarea unui obiect anume dupa 18 luni

Este asadar mai important ca cel mic sa inteleaga ceea ce i se vorbeste, decat sa raspunda verbal imediat, sa comunice non-verbal cu adultii din jur, sa aiba contact vizual bun.

Studiile efectuate pe cohorte numeroase de copii au stabilit cateva “milestone-uri”- asa-zise pietre de hotar in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului la copii si anume:

De la nastere pana la 2 luni:

  • plange
  • intoarce capul la auzul vocii parintilor

Intre 2-4 luni:

  • gangureste
  • zambeste social
  • urmareste intentionat fetele celor din jur

De la 6 luni:

  • repeta sunete (mmmammma, uneori doar cand plange)
  • raspunde cu privirea cand este strigat, nu neaparat la nume

De la 12 luni:

  • spune primele cuvinte (aproximative)
  • foloseste ganguritul cu inflexiuni, cu nuante ale vocii, care exprima starea
  • repeta sunete sau gesturi doar ca sa atraga atentia
  • raspunde comenzilor simple, de exemplu “adu-mi mingea”
  • raspunde la “nu” cu oprirea activitatii

Intre 15-18 luni:

  • arata partile corpului cu degetul 
  • executa o comanda verbala mai complexa

Intre 18-24 luni:

  • poate folosi propozitii formate din 2 cuvinte ex ”mama lapte, caine acolo”
  • arata obiectele cu degetul cand i se solicita

Intre 24-36 luni:

  • raspunde intrebarilor simple, de exemplu “cum te cheama?”
  • 50% inteligibil
  • poate executa 2 comenzi la rand

Intre 36 – 48 luni:

  • foloseste 4-5 cuvinte in propozitie
  • incepe sa foloseasca pronumele si pluralul 
  • 75% inteligibil
  • intelege plasamentul obiectelor in camera (sub, deasupra, pe)

Intre 48 – 72 luni:

  • vorbeste corect in propozitii complexe
  • executa comenzi complexe

Copiii cu intarzieri de vorbire pot sa nu fie recunoscuti de parinti ca atare, dar sunt prezentati avand tantrumuri numeroase, fiind opozanti si in general greu gestionabili. Este extrem de important ca la primul semnal de alarma parintii sa comunice cu medicul pediatru sau medicul de familie, pentru a stabili o evaluare si o eventuala conduita, pentru a extinde aria cauzelor posibile pentru intarzierea vorbirii. De multe ori este doar o intarziere relativa, copiii intelegand si recuperand usor, dar exista si situatii in care este vorba de o afectare organica in ceea ce priveste auzul, o afectare globala, inclusiv la nivel neurologic, o tulburare din spectrul autismului sau pur si simplu o expunere limitata la limbaj, mai exact copilului nu i se vorbeste suficient si este expus prea mult si prea de timpuriu ecranelor.

Ce pot face parintii

De multe ori copiii sunt uitati in fata televizorului urmarind canale de desene animate in care nu este folosit limbajul verbal, sunetele fiind muzicale, dar monotone si repetitive. Acest tip de interactiune este una extrem de nociva, chiar mai nociva decat desenele animate cu personaje care comunica intre ele, conducand frecvent la autizarea copiilor, “mutirea” acestora si inhibarea dorintei de a vorbi, acestia invatand astfel comunicarea prin imitarea unui limbaj non-verbal. 

Parintii pot “preveni” intarzierea vorbirii copiilor implicandu-se prin tipuri de activitati precum: 

  • cititul de povesti cu voce tare
  • mersul cu autobuzul, trenul, la zoo, la teatru
  • explicarea si povestirea activitatilor din viata de zi cu zi, chiar daca aparent cei mici nu inteleg
  • implicarea copiilor in munca din gospodarie
  • evitarea expunerii la ecrane 

Intotdeauna cand parintii suspicioneaza o intarziere a vorbirii copilului lor este bine sa nu se bazeze pe ideea “toti copiii sunt diferiti”, ci sa se adreseze pediatrului sau medicului de familie. Acestia pot intotdeauna evalua copilul si in functie de situatie, il pot indruma catre psihiatru, neurolog sau ORL-ist. Psihologul pediatru, desi de multe ori de ajutor, nu trebuie sa fie niciodata prima persoana pe care sa o viziteze parintii, ci impreuna cu pediatrul si psihiatrul sa creeze o echipa multidisciplinara care sa evalueze situatia. Logopedul poate fi de ajutor, daca medicul pediatru considera, in cazul in care intarzierea este doar de limbaj si este solicitata interventia acestuia, in general, dupa varsta de 3-4 ani.

Ca in majoritatea situatiilor este bine sa existe deschidere din partea parintilor catre medic sau psiholog, pentru ca o problema recunoscuta si acceptata este pe jumatate rezolvata.

Psiholog, Logoped Oradea Simona Hint tel:0740054037

De ce copilul meu nu vrea sa vorbeasca?

Întârzierile de vorbire și problemele de limbaj sunt atât de frecvente, încât se poate afirma că nu este copil care să nu fi avut de depășit o dificultate din această categorie în mica copilărie.

Până la un punct, dificultățile de limbaj – inclusiv întârzierile de vorbire sunt absolut normale, iar marea majoritate a copiilor le depășesc singuri sau cu ajutor, până la vârsta de doi ani jumătate- trei ani.

Niciun copil nu seamănă cu altul

Aceste întârzieri de limbaj nu sunt semnul unor afecțiuni și nu sunt un motiv de îngrijorare reală, dar verdictul trebuie să vine doar din partea specialiștilor, în urma unor evaluări de ansamblu și a unor analize specifice. Părințiilor îngrijorați de faptul că cel mic este foarte tăcut când colegii lui sunt deja vorbăreți, le spunem două lucruri. Primul este acela că niciun copil nu seamănă cu altul, iar ritmul de dezvoltare este specific pentru fiecare în parte. Al doilea lucru important este că se poate vorbi despre întârzierile de vorbire numai în cadrul unui concept mai larg, care asociază dificultăților de a vorbi, dificultăți de înțelegere, de scriere, de citire, de mimică și interacțiune socială.

Cele mai frecvențe probleme de limbaj ale copiilor sunt cele din categoria tulburărilor de pronunție.

Dacă vocalele vor fi ușor pronunțate, consoanele, oricare dintre ele, pot ridica probleme copiilor. Uneori, cei mici au dificultăți cu o singură consoană, alteori cu mai multe. Insistența părinților de a vorbi corect, stimularea excesivă și presiunea pusă pe copil, mai ales dacă acesta este mic (doi-patru ani) poate să fie una din cauzele pentru care copilul va avea întârzierile de vorbire.

Este esențial ca un părinte să nu-și forțeze deloc copilul în a atinge pragurile de evoluție standard pentru vârsta lui, pentru că efectul poate să fie exact opus. Dar dacă există sentimentul că ceva nu este în bună regulă și pot exista probleme de dezvoltare și întârzieri în dezvoltarea limbajului, opinia și sfatul medicului sunt necesare. În plus, este bine ca înainte de a duce un copil la logoped, pentru corectarea unor probleme de limbaj sau pentru stimularea limbajului, acesta să fie văzut, analizat și, eventual, investigat de un medic pentru a se elimina orice cauză de natură psihică și somatică care ar putea avea ca efect întârzierile de vorbire.

La fel de bine de știut este faptul că sunt multe afecțiuni de la anomali de structură anatomică, până la autism sau alte afecțiuni de natură psiho-somatică pot avea în tabloul lor simptomatic dificultățile de limbaj sau întârzierea limbajului.

Medicul poate stabili eventualele cauze ale retardului verbal.

În funcție de vârsta copilului, întârzierile de limbaj sau absența tentativelor de lalație (gângurelile copilului de sub un an) sunt un semn care trebuie să te trimită cu cel mic la un control. Medicul va evalua capacitatea auditivă a copilului, nivelul de dezvoltare psihică și cognitivă și poate identifica sau nu o cauză organică sau psihică care să explice întârzierea dezvoltării limbajului. Medicul poate stabili eventualele cauze ale retardului verbal. Definitoriu este că un copil cu retard de limbaj, pâna la vârsta de trei ani, folosește un număr redus de cuvinte, le pronunță greșit, nu formează propoziții simple, însă are auzul bun și organele fono-articulatorii normal dezvoltate.

Retardul de limbaj  (întârzierea limbajului) poate fi cauzat de: factori neurogeni (din perioada natală și postnatală), boli cronice îndelungate, boli infecțioase, factori psihogeni – un mediu asocial care nu stimulează vorbirea sau exact opusul, supra­solicitare verbală, mediu bilingv, atitudini brutale, șocuri emoționale sau factori genetici numiți generic “inabilitate verbală”, cu transmitere ereditară pe linie paternă, mai frecventă la băieți).

Retardul verbal se caracterizează printr-o întârziere în dezvoltarea motricității generale (o atitudine statică a capului, a trunchiului și mersul) o motilitate redusă a mâinii (nativă sau prin nestimulare). Deseori, evoluția aparatului fonoarticulator se oprește la lalație, exprimarea de vocalele, cu dificultate severă la consoane, silabele reducându-se la cele de la sfârșitul cuvântului, copilul neputând emite cuvinte întregi inteligibil. Apariția cuvintelor are loc târziu, după doi ani și jumătate, vocabularul este redus, acumularea de cuvinte noi redusă sau absentă. Copilul nu formează propoziții, nu cunoaște semnificația multiplă a cuvintelor și are deficit al motricității fine (buze, limbă, degete). Descrierea reprezintă extrema cea mai severă a retardului verbal și este diagnosticat ca atare de medic.

Întârzierile de vorbire, cum se poate corecta problema?

Diagnosticarea precoce este primul pas care poate contribui la recuperare. Retardul verbal nu înseamnă retard intelectual, dar îl induce prin incapacitatea copilului de a se integra în colectivitatea de copii de aceeași vârstă cu el, iar recuperarea depinde de cauzele care au provocat situația și implică o terapie combinată motorie, psihologică și logopedică. Strategia terapeutică este individualizată și trebuie monitorizată pentru a fi în acord cu nevoile reale ale copilului. Colaborarea deschisă între terapeuți și părinți este obligatorie și necesară.

.

Părinții trebuie să știe că a pune presiune pe un copil are efect exact contrar celui urmărit. Copiii nu trebuie forțați, dar trebuie corectați! Stimularea motricității și dexterității mâinii este esențială pentru stimularea vorbirii, zonele corticale care controlează degetele și limba fiind parțial suprapuse. Una din modalitățile prin care logopedul stimulează și corectează vorbirea este creșterea dexterității îndemnând copilul să realizeze activități de finețe cu mânile.

Cea mai bună recuperare se realizează până la vârsta de patru ani când o parte importantă din abilităţile de comunicare se fixează. Peste această vârstă, recupererea problemelor importante de limbaj este mult mai dificilă.

Sfaturi utile pt parinti:

Mai mult, părinții trebuie să-l încurajeze să privească şi să asculte cu atenţie în timp ce ei vorbesc. Este util să nu-l lași să vorbească dacă nu se înţelege ce spune, ajutându-l cu întrebări simple care să aducă răspunsuri simplificate. Repetă în forma corectă, dar nu-l pune se repete pe el și nici nu-l forța. Nu-l certa dacă greșește și nu-l lăuda când vorbește bine, dar spune-i că a vorbit corect când reușește. Foloseşte – când îi vorbești, propoziţii scurte, simple, nu-l copleşi cu explicații și fraze lungi, exprimă-te cu gestică și mimica adecvată. Folosește poezii, vorbește rar și nu folosi diminutive și arată-i că eşti interesat de ceea ce îţi spune şi păstrează contactul vizual cu el în timp ce vorbiți. Contactul vizual stimulează dialogul.

Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel:0740054037.Oradea

Studiu făcut de psihologi orădeni | Tehnologia afectează sănătatea copiilor

Folosirea excesivă a telefonul ori tabletei, dar şi orele petrecute online sau în faţa televizorului le pot provoca copiilor serioase probleme de sănătate. O confirmă studiul efectuat de un grup de psihologi orădeni care au aflat că tehnologia modernă duce la apariţia unor deficienţe de limbaj şi comportament sau chiar a dependenţei. Ca să le prevină, specialiştii vin cu o soluţie simplă: părinţii să le citească poveşti copiilor.

Embedhttp://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978?video=0&width=570&height=320” />

Aşa începeau toate basmele pe care – odatã ca niciodatã – pãrinţii le citeau zilnic copiilor. Acele vremuri au trecut, iar cãrţile de poveşti au fost înlocuite de telefoane inteligente şi tablete pe care cei mici le folosesc tot mai mult şi de la vârste tot mai fragede.

„- Playstation, wii, tabletă şi desene.
– Câte ore pe zi?
– Două, trei, trei ore.”

„Eu lucrez pe laptop. El vede că eu stau se mai joacă cu tata, dar simte nevoie să stea. Poate petrece o oră poate şi mai mult.”

Este o situaţie care dãuneazã sãnãtãţii copiilor, atrage atenţia o echipã de psihologi din Oradea, care îşi bazeazã afirmaţia pe rezultatele unui studiu derulat pe parcursul unui an.

Potrivit specialiştilor, din cei 264 de copii analizaţi şi care utilizeazã mai multe ore telefoane, tablete ori calculatoare, douã treimi prezentau o întârziere mare de vorbire. Un sfert aveau o întârziere moderatã şi doar 12% nu prezentau astfel de probleme.

Au fost analizaţi 264 de copii care folosesc diverse gadgeturi
– 67% prezentau o întârziere mare de vorbire
– 24% prezentau o întârziere moderată de vorbire
– 12% nu prezentau astfel de probleme
sursa: studiu cabinet psiholog Simona Hinţ

„S-a observat că copii cu cât timp stau mai mult timp pe tabletă telefon calculator accentuează întârzierea în limbaj. Duce în timp la adicţii, dependenţe de tehnologie: laptop, calculator, tabletă. Duce la diferite boli fiziologice”, spune Simona Hinţ, psiholog clinician.

Embedhttp://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978?video=1&width=570&height=320” />

„Uniunea Europeană – Comisia – manifestă o oarecare îngrijorare faţă de utilizarea excesivă a gadgeturilor electronice şi a reţelelor de socializare şi a jocurilor online de către copii şi alocă resurse speciale pentru studiu acestui fenomen. Utilizarea smartphone-urilor şi a tabletelor de către copii în clasă duce la scăderea rezultatelor la învăţătură”, explică sociologul Adrian Hatos.

Vindecarea este de duratã, atrag atenţia psihologii, care vin cu soluţii simple: pãrinţii sã le citeascã poveşti celor mici ori sã le ofere cãrţi de colorat.

Povestea de seară relaxează copilul, îl linişteşte, îi dezvoltă acea imaginaţie creatoare, după care ulterior pote să aibă un somn liniştit. Tableta, în schimb, agită”, spune Simona Hinţ.

„Cititul dezvoltă două funcţii ale creierului care sunt esenţiale. Prima este faptul că sporeşte gradul de atenţie pe baza lui apoi se poate clădi orice proces de învăţare. A doilea este că se dezvoltă capacitatea de abstractizare, care dacă nu se dezvoltă până la 6 ani, nu se mai dezvoltă mai departe”, explică, la rândul său, Anca Pop, director educaţional grădiniţa Montessori..

Studiul psihologilor orãdeni a fost efectuat pe grupuri de copii cu vârste cuprinse între un an şi 5 ani, care provin atât din mediul rural, cât şi urban.
Pentru vizionarea online a stiri puteti accesa linkul de mai jos

http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978


Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Ce este ADHD- tulburare hiperckinetica cu deficit atentional?

ADHD este o tulburare care presupune un dezechilibru în chimia și anatomia creierului, cu o importantă determinare genetică, dar care poate fi influențată educațional, caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce privește atenţia (concentrare, distractibilitate), activitatea motorie şi impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinaţie, la şcoală, acasă şi în alte situaţii sociale. ADHD poate fi diagnosticată atunci când: • copilul este neatent, face greșeli din neatenție, este dezorganizat și uituc, nu-și duce până la capăt activitățile; • copilul vorbește prea mult, răspunde neîntrebat, răspunde înainte de a se fi încheiat întrebarea; • copilul se mișcă tot timpul, nu-și poate aștepta rândul, parcă ar avea “un motoraș”. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie îndeplinit este nevoie ca: • manifestările să apară cu o intensitate și o frecvență crescută comparativ cu copiii cu acelați nivel de dezvoltare; • manifestările să fi fost prezente înainte de vârsta de 7 ani și pentru o perioadă de timp suficient de mare; • manifestările să apară în cel puțin două domenii de activitate ale copilului (acasă, școală, parc, petrecerile cu alți copii, afterschool etc.); • manifestările îi produc copilului o afectare semnificativă a funcționării sociale (relații cu cei de-o vârstă, progrese la școală, relații în familie). ADHD poate afecta copiii de toate vârstele, poate evolua cronic și la vârsta adultă, schimbând semnificativ modul de viață al copilului sau adolescentului prin influențarea relațiilor sociale și performanțelor academice. ADHD poate asocia la adolescent sau la adultul tânăr scăderea stimei de sine, depresie, consumul de substanțe și delincvență. Este foarte important deci ca ADHD să fie diagnosticat devreme și să se instituie cât mai curând modalitățile de intervenție – terapie medicamentoasă, terapie psihologică comportamentală. Implicarea familiei și a educatorilor în echipa terapeutică este indicată pentru succesul intervenției. ADHD poate fi o tulburare care asociază doar simptome de inatenție, doar simptome de hiperactivitate/impulsivitate sau poate asocia, combinat, și simptome de inatenție, impulsivitate și hiperactivitate. mai multe informatii puteti gasi pe http://www.adhd.ro

De ce copilul meu este timid- rusinos, ce pot sa fac?

Timiditatea este comuna in randul copiilor de varste mici, desi nu este obligatorie. In timp ce unii prichindei nu stiu ce sa mai faca pentru a capta atentia celor din jur, altii nu se acomodeaza deloc in mediul social. De cele mai multe ori insa, logoped_oradea_timidtimiditatea se trateaza odata cu varsta si pe masura ce micutul creste, va invata sa aiba mai multa incredere in sine.
Cei mai multi copii sunt rusinosi in situatii noi, necunoscute si aleg sa nu vorbeasca nici macar daca sunt intrebati, nu se implica in jocuri si alte activitati, nu se duc in spatii deschise decat cu alti copii pe care ii cunosc si se simt jenati daca sunt in centrul atentiei.
De ce e timid?
Cand copiii prefera sa se joace singuri, nu inseamna neaparat ca sunt timizi, poate doar le place sa faca anumite activitati fara alti copii.
In general, prichindeii sunt timizi intre varsta de 6 luni si 3 ani, tind sa stea numai in preajma celor cunoscuti, insa dupa 3-4 ani prefera sa se joace si cu alti copii.
Cum il tratam pe cel mic de timiditate?
Cel mic ii priveste pe cei din jur cu suspiciune? Se ascunde in spatele tau cand va intalniti cu cineva si isi face greu prieteni?
Ce poti sa faci?
–> Arata-i cum sa fie sociabil si cum sa se imprieteneasca cu oameni noi. Exemplul parintilor functioneaza de fiecare data.
–> Daca si tu esti ingrijorat fata de ceea se intampla in societate, micutul iti va simti teama si va avea aceeasi reticenta.
–> Priveste la metodele celorlalti parinti de a influenta relationarea prichindeilor si permite-i micutului sa intalneasca oameni de toate varstele.
–> Nu stabili standarde prea inalte pe care puiul tau sa nu le poata atinge. Faptul ca nu esti multumita de el ii va afecta stima de sine si il va face sa se inchida si sa devina timid.
–> Incurajeaza-i anumite talente si hobby-uri – ar putea fi o ocazie buna pentru a cunoaste si alti copii.
–> Sub nicio forma nu il eticheta pe cel mic drept timid nici in fata sa, nici fata de altii. Cuvintele parintilor au un impact puternic, asa ca l-ar putea face sa creada ca este chiar rusinos.

–> Nu raspunde in locul micutului atunci cand este intrebat de vorba sau cand trebuie sa multumeasca ori sa ceara scuze. Acest lucru va atrage mai mult atentia asupra timiditatii sale si il va pune intr-o situatie delicata.
–> Nu lua niciodata in ras dificultatea micutului de a relationa in societate, indiferent de varsta lui.
–> Incurajeaza-l pe cel mic sa isi spuna temerile si sa isi exprime sentimentele fata de cei din jur.
–> Daca iti spune ca este necajit de colegii de gradinita sau scoala, ofera-i sprijinul tau.
–> Incearca sa il acomodezi cu lucrurile noi treptat, nu dintr-o data. De pilda, daca iti spune ca nu ii place la gradinita, mergi cu el si stai putin mai mult impreuna cu el sa vezi ce anume il deranjeaza.
–> Invita colegi sau vecini de varsta puiului tau pentru a se juca impreuna.
–> Nu uita, copiii timizi au nevoie de atentie individuala si trebuie sa fie ajutati sa se afirme pe planuri care il fac sa se simta confortabil.

Psiholog, logoped, psihoterapeut Oradea Simona Hint tel :0740054037

Ce este dislexia?

logoped_oradea-dislexiaCopilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar cadre didactice, care spun aceste lucruri şi care, prin această atitudine, pun o mare presiune asupra copilului, accentuând dificultăţile acestuia.

Copilul dislexic nu reuşeşte să citească fără dificultate, deşi depune eforturi în acest sens, atât el, cât şi cei care se ocupă de educaţia lui. Totuşi nu reuşeşte! Când apar asemenea probleme, deşi copilul este normal dezvoltat din punct de vedere intelectual, senzorial (auz, văz) şi motor, vorbim despre dislexie. Dificultăţile pot fi mai mult sau mai puţin accentuate. Copilul poate recunoaşte literele, dar nu reuşeşte să citească silabe; poate citi pe silabe, dar nu citeşte cuvântul cursiv; poate citi cuvinte, dar nu le sesizează înţelesul; inversează literele sau silabele cuvântului (citind în loc de carte, caret, în loc de maşină, manişă); citeşte începutul cuvântului şi „ghiceşte” restul cuvântului, citeşte un text, cu poticneli şi omiţând cuvinte sau sărind peste rânduri; citeşte fraza dar nu reuşeşte ca apoi să o reproducă.

Dislexia este o tulburare a limbajului citit, care se manifestă prin dificultatea copilului de a învăţa citirea, în contextul unei dezvoltări normale din punct de vedere intelectual, senzorial şi motor. Aceste dificultăţi sunt asociate cu dificultăţi de însuşire a scrierii (scris dezordonat, fără respectarea spaţiului paginii, grafeme inegale ca formă şi/sau mărime, omisiuni, adăugiri, inversiuni). Aceste tulburări ale limbajului citit-scris ( dislexia şi disgrafia) au implicaţii majore în plan psihic şi al integrării sociale.

Copilul nu face faţă cerinţelor şcolare şi ca urmare a nenumăratelor eşecuri se descurajează, apare negativismul, dezinteresul pentru activitatea şcolară, izolarea, copilul resimţind o serie de conflicte interioare şi având frecvent manifestări agresive. De aceea, copilul dislexic, are nevoie de ajutor special pentru a depăşi obstacolele în învăţarea citit-scrisului şi odată ameliorată dislexo-disgrafia, problemele din plan comportamental se reduc.Corectarea acestei tulburări de limbaj presupune o colaborare strânsă între părinţi, cadre didactice şi specialiştii/logopezi. Copilul va fi permanent încurajat şi activitatea va fi organizată în aşa fel încât să-l stimuleze, să-i producă plăcere şi satisfacţie, chiar dacă iniţial, progresul poate fi lent.

Se vor desfăşura exerciţii pentru dezvoltarea orientării în spaţiu, învăţarea corectă a noţiunilor spaţiale, dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de formă, mărime şi culoare, consolidarea schemei corporale. De asemenea, copilul va fi ajutat şi învăţat să realizeze o analiză şi sinteză a elementelor grafo-lexice (combinări şi recombinări de cuburi/bileţele inscripţionate cu litere, ex.: R-A-C, C-R-A, A-R-C, C-A-R; S-A-T, S-A-C, S-A-R, S-A-Ş,etc.; combinări, recombinări de silabe; scriere colorată/colorarea literelor care se confundă ex. P-B, C-G, F-V, etc); copilul va fi ajutat să-şi conştientizeze greşelile şi să se corecteze singur, va fi ajutat să analizeze şi să înţeleagă sensul celor citite. Evident, fiecare copil dislexic are particularităţile sale şi metodele terapeutice vor fi adaptate acestor particularităţi.

De asemenea, este important de precizat că terapia preventivă şi intervenţia timpurie ar trebui să preocupe părinţii ai căror copii manifestă, chiar şi mici tulburări în planul limbajului verbal, capacităţii de concentrare a atenţiei, memoriei auditive şi vizuale, orientării spaţio-temporale, toate acestea putând avea influenţă negativă asupra învăţării scris-cititului. Evaluarea copilului de către un specialist şi terapia specifică, încă din preşcolaritate, pot contribui la evitarea eşecurile şcolare şi instalarea unor trăsături negative de caracter.

Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să-i ofere copilului modele pozitive, să-i transmită plăcerea şi să-i dezvolte curiozitatea pentru lectură şi scriere (cărţi cu poveşti, citirea afişelor, jocuri de cuvinte, rebusuri pentru copii). Psiholog, logoped psihoterapeut Simona Hint tel: 0740054037 Oradea

DISARTRIA LA COPII

logoped_oradea-disartria

Disartria este o tulburare motorie de limbaj caracterizata printr-o slabire a muschilor gurii, fetei si ai sistemului respirator in urma unui accident vascular cerebral sau a altei leziuni ale creierului. Tipul cat si severitatea disartriei depind de locul in care sistemul nervos a fost afectat.

Ca si cauze ale disartriei includ: accidentul vascular cerebral, leziuni ale capului, paralizia cerebrala si distrofia musculara. Atat copiii cat si adultii pot fi diagnosticati cu disartrie.

Semne si simptome

O persoana diagnosticata cu disartrie poate prezenta urmatoarele simptome, in functie de gravitatea si locul in care s-a produs lezarea sistemului nervos:

Limbaj nearticulat

  • Tulburari ale volumului vocii (soptitul)
  • Incetinirea vorbirii
  • Accelerarea vorbirii
  • Miscari limitate ale limbii, buzelor si maxilarului
  • Intonatie anormala
  • Schimbari in calitatea vocii (vorbire „nazala” sau „infundata”)
  • Raguseala
  • Salivare excesiva
  • Dificultati in mestecare si inghitire

Diagnostic

Specialistul poate evalua o persoana cu dificultati de vorbire si poate determina natura cat si severitatea problemei. Acesta va evalua miscarile buzelor, limbii si fetei, cat si respiratia, calitatea vocii etc.

Tratament

Acesta depinde de cauza, tipul si severitatea simptomelor. Specialistul va lucra pentru a imbunatati abilitatile de comunicare.

Tratamentul se poate axa pe:

  • Incetinirea ritmului vorbirii.
  • Exercitii de respiratie.
  • Intarirea muschilor cu rol in vorbire.
  • Cresterea miscarii gurii, limbii si buzelor.
  • Exerctitii de articulatie pentru a creste claritatea vorbirii.
  • In cazurile severe, se poate invata folosirea mijloacelor de comunicare.

Sfaturi pentru persoanele cu disartrie:

Incercati sa deschideti conversatia folosind un singur cuvant sau o propozitie scurta inainte de a incepe propozitii si fraze complexe.

  • Verificati cu cei din jur pentru a va asigura ca va inteleg.
  • Vorbiti rar si cu un volum ridicat al vocii; faceti pauze frecvent in timpul vorbirii.
  • Incercati sa limitati conversatiile atunci cand sunteti obositi.
  • Incercati sa folositi si alte metode pentru intarirea comunicarii, gesturi de exemplu.

Sfaturi pentru ascultator:

· Reduceti factorii ce v-ar putea distrage cat si zgomotul de fond.

  • Cresteti nivelul de atentie atunci cand comunicati cu persoana cu disartrie.
  • Priviti persoana in timp ce aceasta vorbeste.
  • Informati interlocutorul atunci cand aveti dificultati in a intelege ceea ce spun.

LOGOPED SIMONA HINT ORADEA, TEL 0740054037

Discalculia , cum o depistam.

logoped oradea-discalculiaDiscalculia este o tulburare de dezvoltare specifică ce privește calculul matematic și raționamentul logico-matematic. Alături de dislexie și disgrafie, care se manifestă prin dificultăți în învățarea cititului și a scrisului ortografic, intră în categoria dificultăților de învățare. Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să efectueze calcule simple, de bază (ex. 8-2) dar asta nu înseamnă că au o problemă intelectuală.

Cauze
Cauzele sunt complexe și adesea legate de mai mulți factori. Unii specialiști consideră că tulburarea de învățare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informației datorată dezvoltării și funcționării diferite a sistemului nervos central. Disfuncția neurologică poate fi cauzată de factori nocivi din timpul sarcinii, naşterea prematură, complicaţiile din timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează sistemul nervos central în perioada copilăriei mici. Fiecare este diferit, cu simptome diferite şi trebuie susţinut să se dezvolte într-un mod personalizat.

Semne de avertizare
Mai multe comportamente te pot avertiza și sugera discalculia. Îi este greu mai ales să învețe la matematică, să raționeze sau să-și susțină raționamentul, respinge anumite activități școlare, dar și în viața de zi cu zi are dificultăți în a înțelege anumite chestiuni legate de timp și spațiu. Câteva exemple care te pot alerta:
• Dificultăți în probleme cotidiene: numărarea banilor sau citirea orei
• Confuzie între semnele matematice: +, -, x și ÷
• Dificultăți în înțelegerea conceptului de timp și estimarea timpului care a trecut, a noțiunii de mai devreme sau mai târziu
• Dificultate în estimarea dimensiunii aproximatice a unui obiect di apropiere sau a unei distanțe
• Incapacitatea de a citi numere alcătuite mai multe cifre sau repetarea lor în ordine inversă (67 în loc de 76)
• Dificultatea în a ține scorul în timpul unui joc
• Scrierea „400903“  în loc de „493“
• Numără din zece în zece dacă i se cere să numere de la 60 în sus (60, 70, 80, 90…)

Gradele discalculiei
Tulburările nu sunt aceleași pentru fiecare copil, diferă de funcția care este perturbață sau de stadiul de dezvoltare. Cercetatorii din acest domeniu au identificat 6 tipuri de discalculie:
1. Discalculie verbală – Dificultate în denumirea cantităților matematice, a numerelor, a termenilor, a simbolurilor și a relațiilor matematice
2. Discalculie practognostică – Dificultate în a enumera, a compara, a manipula cantitățile matematice simbolice
3. Discalculia lexicală – Dificultate în citirea semnelor și simbolurilor matematice
4. Discalculia grafică – Deficiență în scrierea semnelor și simbolurilor matematice
5. Disacalculia ideognostică – Dificultate în a face operații mentale și în a înțelege unele concepte matematice
6. Discalculia operațională – Dificultate în execuția operațiilor metamatice, de calcul numeric, de rezolvare de exerciții și probleme, chiar daca sunt insușiți anumiți algoritmi matematici.

Diagnosticarea
Dacă cel mic pare că are o tulburare de învățare, mai întâi e indicat să consultați un oftalmolog sau orelist pentru a te asigura că nu are afecțiuni oftalmologice sau auditive și apoi un specialist în astfel de tulburări. Deşi simptomele de dificultate în calcul pot apărea încă de la grădiniţă sau din clasa I-a, discalculia este rar diagnosticată înainte de sfârșitul clasei a I-a, deoarece până la această dată instruirea matematică oficială nu a avut de regulă loc în cele mai multe şcoli. Ea devine de regulă evidentă în cursul clasei a II-a sau a IlI-a.

Tratarea
Terapeutul va face diagnosticarea și evaluarea, în funcție de tipul și severitatea disfuncției perioada de tratament este variabilă. Tratamentul nu este unul specific, se va recomanda probabil instruirea individuală și stabilirea unui program adecvat de învățare. Este necesar și sprijinul afectiv, mai ales că o astfel de tulburare nu are legătură cu inteligența copilului. Ar fi de preferat ca și învățătorul să va susțină, să-i acorde mai mult timp pentru efectuarea exercițiilor să nu fie ignorat, neglijat, privi diferit față de colegii lui. Dacă nu este urmat planul terapeutic, copilul va avea de suferit atât din punct de vedere emoțional cât mai ales intelectual. Va avea o încredere scăzută în forţele proprii, va dezvolta complexe de inferioritate, va avea probleme de socializare şi ca adult poate deveni anxios, depresiv şi neîmplinit.