Copilul meu de 2 ani nu vorbeste?

Intarzierea vorbirii la copil este unul dintre motivele pentru care o familie se prezinta la psiholog. Unii o fac la timp, pentru ca sunt fini observatori si nu se bazeaza doar pe filozofia ”fiecare copil are ritmul lui, al nostru e mai lenes, seamana cu tatal sau, si el a vorbit dupa 3 ani”. Limbajul expresiv al unui copil cuprinde partea non-verbala, de gesturi, mimica si partea verbala.

De multe ori un copil nu poate articula, nu scoate vorbe inteligibile pentru adultii din jur, dar este evident faptul ca intelege, ca empatizeaza, ca interactioneaza non-verbal cu adultii din jur. De altfel inca din perioada de sugar ganguritul, zambitul cu directie, sunetele melodioase sunt tot o forma de limbaj, de comunicare, de interactiune. 

Care sunt semnalele de alarma

Din pacate nu exista o definitie standard care sa evalueze intarzierea vorbirii la copil, din acest motiv se intampla probabil ca parintii sa ajunga tarziu la medic pentru evaluare. In literatura de specialitate sunt notate asa zisele “red flags”, adica semnalele de alarma, care ar trebui sa atraga atentia parintilor asupra modului in care se dezvolta cel mic: 

• absenta ganguritului sau lipsa de raspuns prin gangurit la vocea parintilor in primul an de viata
• folosirea cuvintelor sau silabelor din “mama” sau “tata” cu sens dupa varsta de 1 an
• aratatul cu degetul pentru identificarea unui obiect anume dupa 18 luni

Este asadar mai important ca cel mic sa inteleaga ceea ce i se vorbeste, decat sa raspunda verbal imediat, sa comunice non-verbal cu adultii din jur, sa aiba contact vizual bun.

Studiile efectuate pe cohorte numeroase de copii au stabilit cateva “milestone-uri”- asa-zise pietre de hotar in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului la copii si anume:

De la nastere pana la 2 luni:

• plange
• intoarce capul la auzul vocii parintilor

Intre 2-4 luni:

• gangureste
• zambeste social
• urmareste intentionat fetele celor din jur

De la 6 luni:

• repeta sunete (mmmammma, uneori doar cand plange)
• raspunde cu privirea cand este strigat, nu neaparat la nume

De la 12 luni:

• spune primele cuvinte (aproximative)
• foloseste ganguritul cu inflexiuni, cu nuante ale vocii, care exprima starea
• repeta sunete sau gesturi doar ca sa atraga atentia
• raspunde comenzilor simple, de exemplu “adu-mi mingea”
• raspunde la “nu” cu oprirea activitatii

Intre 15-18 luni:

• arata partile corpului cu degetul 
• executa o comanda verbala mai complexa

Intre 18-24 luni:

• poate folosi propozitii formate din 2 cuvinte ex ”mama lapte, caine acolo”
• arata obiectele cu degetul cand i se solicita

Intre 24-36 luni:

• raspunde intrebarilor simple, de exemplu “cum te cheama?”
• 50% inteligibil
• poate executa 2 comenzi la rand

Intre 36 – 48 luni:

• foloseste 4-5 cuvinte in propozitie
• incepe sa foloseasca pronumele si pluralul 
• 75% inteligibil
• intelege plasamentul obiectelor in camera (sub, deasupra, pe)

Intre 48 – 72 luni:

• vorbeste corect in propozitii complexe
• executa comenzi complexe

Copiii cu intarzieri de vorbire pot sa nu fie recunoscuti de parinti ca atare, dar sunt prezentati avand tantrumuri numeroase, fiind opozanti si in general greu gestionabili. Este extrem de important ca la primul semnal de alarma parintii sa comunice cu medicul pediatru sau medicul de familie, pentru a stabili o evaluare si o eventuala conduita, pentru a extinde aria cauzelor posibile pentru intarzierea vorbirii. De multe ori este doar o intarziere relativa, copiii intelegand si recuperand usor, dar exista si situatii in care este vorba de o afectare organica in ceea ce priveste auzul, o afectare globala, inclusiv la nivel neurologic, o tulburare din spectrul autismului sau pur si simplu o expunere limitata la limbaj, mai exact copilului nu i se vorbeste suficient si este expus prea mult si prea de timpuriu ecranelor.

Ce pot face parintii

De multe ori copiii sunt uitati in fata televizorului urmarind canale de desene animate in care nu este folosit limbajul verbal, sunetele fiind muzicale, dar monotone si repetitive. Acest tip de interactiune este una extrem de nociva, chiar mai nociva decat desenele animate cu personaje care comunica intre ele, conducand frecvent la autizarea copiilor, “mutirea” acestora si inhibarea dorintei de a vorbi, acestia invatand astfel comunicarea prin imitarea unui limbaj non-verbal. 

Parintii pot “preveni” intarzierea vorbirii copiilor implicandu-se prin tipuri de activitati precum: 

• cititul de povesti cu voce tare
• mersul cu autobuzul, trenul, la zoo, la teatru
• explicarea si povestirea activitatilor din viata de zi cu zi, chiar daca aparent cei mici nu inteleg
• implicarea copiilor in munca din gospodarie
• evitarea expunerii la ecrane 

Intotdeauna cand parintii suspicioneaza o intarziere a vorbirii copilului lor este bine sa nu se bazeze pe ideea “toti copiii sunt diferiti”, ci sa se adreseze pediatrului sau medicului de familie. Acestia pot intotdeauna evalua copilul si in functie de situatie, il pot indruma catre psihiatru, neurolog sau ORL-ist. Psihologul pediatru, desi de multe ori de ajutor, nu trebuie sa fie niciodata prima persoana pe care sa o viziteze parintii, ci impreuna cu pediatrul si psihiatrul sa creeze o echipa multidisciplinara care sa evalueze situatia. Logopedul poate fi de ajutor, daca medicul pediatru considera, in cazul in care intarzierea este doar de limbaj si este solicitata interventia acestuia, in general, dupa varsta de 3-4 ani.

Ca in majoritatea situatiilor este bine sa existe deschidere din partea parintilor catre medic sau psiholog, pentru ca o problema recunoscuta si acceptata este pe jumatate rezolvata.

Psiholog, Logoped Oradea Simona Hint tel:0740054037

Cum gestionam crizele de furie la copii?

Tantrum-ul reprezintă aspectele comportamentale ale copilului cu vârsta mai mare de 18 luni, manifestate sub formă de furie dificil de controlat, exprimată prin plâns insistent, țipete și agitație fizică. Din exterior, aceste aspecte comportamentale ale copiilor sunt descrise ca fiind dificil de gestionat de către cei mai mulți dintre părinți, sunt greu de prevăzut și pot escalada până la forme de agresivitate orientată către cei din jur, sub formă de lovituri în timp ce se trântesc pe jos, ciupit, mușcat, precum și lovitul obiectelor din imediata apropiere.

Majoritatea părinților își amintesc perioadele tumultoase de dezlănțuiri comportamentale ale celor mici apărute după vârsta de un an și jumătate; au fost observate unele cazuri în care debutul acestor comportamente a apărut mai devreme cu câteva luni. A devenit deja un automatism în rândul grupurilor de părinți să se confirme acest set de comportamente intense, mai puțin plăcute ca manifestare, dar necesare celor mici în scopul de a-și manifesta propriile dorințe și nevoi, în absența posibilității de a se face înțeleși folosind limbajul expresiv.
Momentul de debut al acestor comportamente vine la pachet cu dezvoltarea treptată a nevoii de autonomie a celor mici în relație cu mediul înconjurător și cu tot ceea le poate oferi el. Deocamdată este etapa în care limbajul copiilor încă nu este suficient de dezvoltat pentru a le asigura comunicarea cu cei din jur, astfel încât să se poată asigura că nevoile și dorințele lui sunt corect preluate de către părinți, bunici sau alte persoane care se ocupă cu îngrijirea lui, iar în acest fel este dificil de evitat ca cel mic să nu acumuleze frustare și nemulțumire.
Cunoaștem foarte bine modul în care emoțiile de bază (bucuria, frica, supărarea, dezgustul, surpriza, furia) ne influențează variabil dispoziția pe perioada unei zile obișnuite, în paralel, universul în dezvoltare al copiilor mici ajunge să le facă cunoscute și aceste emoții și, de foarte multe ori, tantrum-ul devine expresia unor emoții dificil de gestionat și de tolerat.
În majoritatea cazurilor este natural ca tantrum-urile să fie depășite, sau să apară mult mai rar în jurul vârstei de 3 ani, moment care se suprapune peste integrarea/acomodarea copilului în colectivitate, în grupuri de copii cu vârste similare și activități interactive, să dezvolte alianță și atașament și față de alte persoane adulte/copii de aceeași vârstă, în afară de membrii familiei apropriate.
În această perioadă cei mai mulți copii trec la o etapă nouă, cu achiziții noi pe parte de limbaj, pe dezvoltarea cognitivă, emoțională cât și pe abilități de relaționare, iar în mod firesc copiii nu mai acumulează frustrări datorate dificultăților în exprimare și comunicare cu mediul înconjurător.

Situațiile care pot declanșa tantrum-ul:

• schimbarea rapidă a mediului în care copilul desfășoară activitățile principale (acasă, grădiniță, domiciliul altor rude, spații de joacă, vizite la medic);
• competiția pentru jucării cu alți copii;
• când limbajul nu ajută la a cere precis anumite lucruri dorite;
• momentele de tensiune/conflicte între părinți;
• situațiile de gelozie fraternă;
• părinții fac acțiuni/iau decizii pe care copilul le observă pentru prima dată și nu știe ce așteptări să își formeze;
• când nevoile de bază ale copiilor sunt realizate fără un program clar definit;
• testează sarcini/activități care le depășesc nivelul de autonomie.

Cum pot părinții să prevină sau să scurteze desfășurarea unui tantrum?

1. Este recomandat să scoatem copilul din situația tensionată/locul care a generat tensiune, pentru a se calma.
2. Ignorați criza, însă rămâneți alături de copil până se liniștește.
3. Sugerați copilului un comportament pozitiv după ce criza se diminuează.
4. Este bine să îi explicăm copilului felul în care se simt anumite emoții (dacă lovește să spună: „sunt supărat, nervos, lovitura doare”.
5. Să fie formulate către copil așteptări/cerințe clare.
6. Cerințele formulate să nu depășească nivelul actual de achiziții al copilului.
7. Păstrați pe cât posibil o rutină cunoscută/potrivită copilului în programul zilnic.
8. Evitați accesul copilului la stimuli perturbatori (obiecte nepotrivite/locuri nepotrivite).
9. Copilul este încântat din când în când să facă propriile alegeri (opțiunile fiind dirijate de părinte).
10. Copilul va reacționa mai bine dacă este anunțat din timp asupra posibilelor schimbări din programul zilnic.
11. În funcție de vârsta copilului este recomandat să fie îndrumat să își exprime frustrarea verbal și nu prin acțiuni.
12. Înainte de a începe o activitate este bine ca regulile să fie discutate cu copilul.
13. Oferiți un exemplu personal de reacții adaptative la situații tensionate/imprevizibile.

Ingrijorator: stiati ca dependenta de tableta/tel la copii este echivalenta cu dependenta de droguri. Ce este mai sanatos jocul pe tableta/tel sau afara?

Dragi parinti sau cititori, v-ati pus vreodata intrebare cat timp ar trebui sa petreaca un copil in fata tabletei, laptop sau calculator/ televizor?

Psihologii au observat că persoanele care se confruntă cu dependența de gadgeturi moderne, precum tablete sau telefoane mobile, manifestă simptome similare persoanelor dependente de droguri, relatează Live Science.

Din ce in ce mai multi parinti ii lasa pe copiii lor, sa petreaca cat mai mult timp in fata tabletei , nestiind in ce pericol isi expune copilul.

Toti mai multi parinti apeleaza la serviciile noastre cu copiii intarziati din punct de vedere a limbajului( nu vorbesc) sau nu vorbesc corect, cu anxietate generalizata, atacuri de panica, cu copii in episoade depresive, obezii,  anorexici, tulburari de comporatment.

 Oare de ce manifesta toate aceste simptome?

Copiii nu vorbesc deoarece parintii foarte “ocupati”, odata ajunsi acasa nu comunica cu copiii lor sau comunica putin,  copiii fiind cu ochii in tableta sau telefon/ tv/ laptop. De ce se intapla asa? Este foarte comod pentru un parinte sa fie liniste in casa si copilul sa stea cuminte pe tablet sa se joace. Copilul este in lumea lui acolo, este foarte concentrat si atent , ne mai comunicand cu parintele, iar parintele este foarte fericit ca are un copil bun, cuminte si linistit. Toate acestea  dauneaza grav sanatatii unui copil. Copilul este alb la piele( nu mai iese din casa) , lipseste vitamina D – care se acapareaza de la soare,  si de aici tot mai multi copii rahitici, ducand la grave boli de oase.

Copiii sunt foarte incercanati, anxiosi, izolatii social- nu au prieteni, depresivi, agitati, agresivi, limbajul verbal este redus, nu li se dezvolat tipurile de gandire si imaginatie. In jocurile electronice gandirea este pus ape “ pilot automat”, ducand la robotizare copilului.

Din ce in ce mai multi copii petrec la calculator/ tablet/ telefon/ laptop intre 2-8 ore  pe zi, in zilele de vara chiar 12-14 ore pe zi.

Ca si parinti, ghidati acesti copii dependeti in alte dependente. La varsta matura acesti copii vor dezvolta dependente( adictii ) alcool droguri, jocuri de noroc, pariuri sportive.

La intrebarea mea adresata parintilor in cabinet, cat petrece copilul dv pe tel/ tableta? parintii spun : „a nu mult 2-4 ore, alti 6-8 ore”. Daca ne gandim ca acele 8 ore este echivalent cu 8 ore de munca. Si parintii mai afirma: “ce sa facem acum, toata  lumea are tableta/ telefon. Daca nu se joaca va ramane in urma cu tehnologia.

Copiii din era aceasta, sunt capabili sa descopere un tel sau tableta in 2 ore. Nu este necesar ca el sa creeze dependenta.

De ce este bine ca, copiii nostri sa se joace simboloc, adica  cu jucarii in loc de tableta/telefon?

Jocul simbolic este jocul liber imaginar cu diferite obiecte, jucarii .Copiii care se joaca simboloc sunt mult mai sanatosi. Cei care stau afara sunt copii cu culoare la piele, oasele sunt solide, au pofta de mancare, sunt activi , vioi, plin de viata, fericiti, empatici, au prieteni.

Dpv al gandirii ei isi dezvolta gandirea : creativa si divergenta, asta insemana ca ei vor fi capabili sa se descurce in viata, sa isi dezvolte propiile strategii de viata.

Va-ti pus vreodata intrebare de ce noi poporul roman suntem “saraci”, cu salarii mici dar o ducem bine?

Pentru ca avem acest tip de gandire dezvoltata, stim sa ne creem propriile oportunitati de a creea o sursa de venit in plus, ne-am dezvoltat-o, pentru ca noi am stiut sa ne jucam afara, sa socializam si sa ne creem propriile jocuri si jucarii, asta ducand in timp la dezvoltarea abilitatiilor de a fi descurcaret.

Incotro indreptam noua generatie? De noi depinde.

Este mai comod sa ii dai copilului o tableta sau telefon in mana, ca parintele sa fie linistit si lasat in pace, este mai comod sa ii tinem pe copii in casa decat sa iesim cu ei in parc. Dar  ne dorin copii sanatosi sau copii bolnavi,  ne dorim copii descurcareti sau copii blegi?

Cat trebuie sa stea in fata tabletei/ calculatorului?

La ultima conferinta la care am participat colegii mei medici psihiatri pediatri, afirmau ca in unele tari este interzisa folosirea tabletei/ tel/ televizor, inaintea varstei de 2 ani.

Este ingrijorator ce se intampla cu acesti copii, de ce sunt lasati sa stea atatea ore in fata gadgeturilor.

“Lasati copiii sa se dezvolte armonios si sanatos” Psiholog, psihoterapeut , logoped Simona Hint Oradea tel 0740054037

Intarzierea in limbaj la copii, trebuie sa apelam la logoped?

Cand apelam la un specialist- medic sau psiholog-logoped? Majoritatea copiilor inteleg mai mult decat exprima In primul rand, in jur de 15-25% dintre copiii mici au o oarecare tulburare de comunicare. Baietii tind sa vorbeasca mai tarziu decat fetitele, insa, in general, copiii pot fi considerati a fi intarziati in vorbire atunci cand folosesc mai putin de 10 cuvinte pana la varsta de 18-20 luni sau 50 cuvinte pana la 21-30 luni. Expertii considera ca pana la varsta de 12 luni, copiii trebuie sa spuna cuvinte simple (“mama, “dada”) si sa inteleaga si sa execute comenzi simple (“Da-mi jucaria”). Ca reper general, copilul trebuie sa faca urmatoarele lucruri pana la implinirea varstei de: 2 ani • sa vorbeasca in propozitii simple formate din 2-3 cuvinte • sa execute instructiuni simple • sa repete cuvintele pe care pe aude intr-o conversatie 3 ani • sa execute o instructiune formata din 2 sau 3 pasi • sa recunoasa si sa identifice majoritatea obiectelor si imaginilor cunoscute • sa inteleaga majoritatea lucrurilor care i se spun • sa vorbeasca destul de bine, atat incat sa se faca inteles de adultii din afara familiei 4 ani • sa puna intrebari abstracte (“de ce?”) si sa inteleaga conceputul de acelasi/ diferit • sa-si fi insusit gramatica simpla, asa cum o aude in jurul lui in conversatiile adultilor • sa vorbeasca clar, desi cu greseli de pronuntie, cateodata chiar jumatate dintre cuvintele folosite pot fi pronuntate incorect, fara a exista motiv de ingrijorare 5 ani • sa redea o poveste folosind cuvintele proprii • sa foloseasca mai mult de 5 cuvinte intr-o propozitie Daca esti preocupata de stadiul de dezvoltare al limbajului folosit de copil, exista cateva indicii care te ajuta sa evaluezi gradul de severitate al intarzierii in vorbire. Un bebelus care nu raspunde la sunete sau nu vocalizeaza este o problema in sine pentru care se impune consult medical de specialitate. In intervalul de varsta 12-24 luni, motive de ingrijorare poate pune copilul care: • nu foloseste gesturi, cum ar fi indicatia sau salutul din mana la “pa-pa” pana la 12 luni • prefera gesturile in detrimentul verbalizarii pana la varsta de 18 luni • are dificultati in a imita sunete la 18 luni • are dificultati in a intelege solicitarile verbale simple Incurajeaza-l sa se exprime! Incercati evaluarea copilului peste 2 ani care: • poate doar imita vorbe sau actiuni si nu formuleaza fraze instantaneu • spune doar anumite sunete sau cuvinte, in mod repetat, si care nu poate folosi limbajul oral pentru a comunica mai mult decat nevoiele sale imediate • nu poate urmari instructiuni simple • are un ton al vocii neobisnuit (vorbeste pe nas sau este iritat) • este mai dificil de inteles decat se asteapta pentru varsta lui. Adultii din jurul sau trebuie sa inteleaga jumatate din ceea ce vorbeste copilul la 2 ani si trei sferturi din vocabularul unui pitic de 3 anisori. La 4 ani, copilul trebuie sa fie inteles in cea mai mare parte a timpului, chiar si de catre adultii care nu il cunosc. Consultul medical In cazul in care este nevoie de consultatie de specialitate, se va apela la serviciile unui patolog al vorbirii care va evalua gradul de dezvoltare a vorbirii si limbajului copilului in contextul dezvoltarii ca individ de o anumita varsta. Pe langa observatii, specialistul va aplica teste standardizate, cautand etape cheie in dezvoltarea limbajului copilului. Patologul va evalua si: • Ce intelege copilul (limbaj receptiv) • Ce poate spune copilul (limbaj expresiv) • Daca copilul incearca sa comunice in alte moduri, cum ar fi indicand dand din cap, gesticuland • Dezvoltarea sunetelor si claritatea vorbirii • Statusul oral-motor al copilului (cum lucreaza impreuna gura, limba si palatul, precum si inghititul si hranirea) Daca specialistul concluzioneaza ca este nevoie de terapie lingvistica, implicarea parintelui este cruciala: vei asista la sesiunile de terapie si vei participa la intregul proces; patologul iti va indica modalitatile prin care poti lucra acasa cu copilul pentru a-i imbunatatii abilitatile de vorbire si limbaj.

De ce copilul meu este timid- rusinos, ce pot sa fac?

Timiditatea este comuna in randul copiilor de varste mici, desi nu este obligatorie. In timp ce unii prichindei nu stiu ce sa mai faca pentru a capta atentia celor din jur, altii nu se acomodeaza deloc in mediul social. De cele mai multe ori insa, timiditatea se trateaza odata cu varsta si pe masura ce micutul creste, va invata sa aiba mai multa incredere in sine.
Cei mai multi copii sunt rusinosi in situatii noi, necunoscute si aleg sa nu vorbeasca nici macar daca sunt intrebati, nu se implica in jocuri si alte activitati, nu se duc in spatii deschise decat cu alti copii pe care ii cunosc si se simt jenati daca sunt in centrul atentiei.
De ce e timid?
Cand copiii prefera sa se joace singuri, nu inseamna neaparat ca sunt timizi, poate doar le place sa faca anumite activitati fara alti copii.
In general, prichindeii sunt timizi intre varsta de 6 luni si 3 ani, tind sa stea numai in preajma celor cunoscuti, insa dupa 3-4 ani prefera sa se joace si cu alti copii.
Cum il tratam pe cel mic de timiditate?
Cel mic ii priveste pe cei din jur cu suspiciune? Se ascunde in spatele tau cand va intalniti cu cineva si isi face greu prieteni?
Ce poti sa faci?
–> Arata-i cum sa fie sociabil si cum sa se imprieteneasca cu oameni noi. Exemplul parintilor functioneaza de fiecare data.
–> Daca si tu esti ingrijorat fata de ceea se intampla in societate, micutul iti va simti teama si va avea aceeasi reticenta.
–> Priveste la metodele celorlalti parinti de a influenta relationarea prichindeilor si permite-i micutului sa intalneasca oameni de toate varstele.
–> Nu stabili standarde prea inalte pe care puiul tau sa nu le poata atinge. Faptul ca nu esti multumita de el ii va afecta stima de sine si il va face sa se inchida si sa devina timid.
–> Incurajeaza-i anumite talente si hobby-uri – ar putea fi o ocazie buna pentru a cunoaste si alti copii.
–> Sub nicio forma nu il eticheta pe cel mic drept timid nici in fata sa, nici fata de altii. Cuvintele parintilor au un impact puternic, asa ca l-ar putea face sa creada ca este chiar rusinos.

–> Nu raspunde in locul micutului atunci cand este intrebat de vorba sau cand trebuie sa multumeasca ori sa ceara scuze. Acest lucru va atrage mai mult atentia asupra timiditatii sale si il va pune intr-o situatie delicata.
–> Nu lua niciodata in ras dificultatea micutului de a relationa in societate, indiferent de varsta lui.
–> Incurajeaza-l pe cel mic sa isi spuna temerile si sa isi exprime sentimentele fata de cei din jur.
–> Daca iti spune ca este necajit de colegii de gradinita sau scoala, ofera-i sprijinul tau.
–> Incearca sa il acomodezi cu lucrurile noi treptat, nu dintr-o data. De pilda, daca iti spune ca nu ii place la gradinita, mergi cu el si stai putin mai mult impreuna cu el sa vezi ce anume il deranjeaza.
–> Invita colegi sau vecini de varsta puiului tau pentru a se juca impreuna.
–> Nu uita, copiii timizi au nevoie de atentie individuala si trebuie sa fie ajutati sa se afirme pe planuri care il fac sa se simta confortabil.

Psiholog, logoped, psihoterapeut Oradea Simona Hint tel :0740054037

Ce este dislexia?

Copilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar cadre didactice, care spun aceste lucruri şi care, prin această atitudine, pun o mare presiune asupra copilului, accentuând dificultăţile acestuia.

Copilul dislexic nu reuşeşte să citească fără dificultate, deşi depune eforturi în acest sens, atât el, cât şi cei care se ocupă de educaţia lui. Totuşi nu reuşeşte! Când apar asemenea probleme, deşi copilul este normal dezvoltat din punct de vedere intelectual, senzorial (auz, văz) şi motor, vorbim despre dislexie. Dificultăţile pot fi mai mult sau mai puţin accentuate. Copilul poate recunoaşte literele, dar nu reuşeşte să citească silabe; poate citi pe silabe, dar nu citeşte cuvântul cursiv; poate citi cuvinte, dar nu le sesizează înţelesul; inversează literele sau silabele cuvântului (citind în loc de carte, caret, în loc de maşină, manişă); citeşte începutul cuvântului şi „ghiceşte” restul cuvântului, citeşte un text, cu poticneli şi omiţând cuvinte sau sărind peste rânduri; citeşte fraza dar nu reuşeşte ca apoi să o reproducă.

Dislexia este o tulburare a limbajului citit, care se manifestă prin dificultatea copilului de a învăţa citirea, în contextul unei dezvoltări normale din punct de vedere intelectual, senzorial şi motor. Aceste dificultăţi sunt asociate cu dificultăţi de însuşire a scrierii (scris dezordonat, fără respectarea spaţiului paginii, grafeme inegale ca formă şi/sau mărime, omisiuni, adăugiri, inversiuni). Aceste tulburări ale limbajului citit-scris ( dislexia şi disgrafia) au implicaţii majore în plan psihic şi al integrării sociale.

Copilul nu face faţă cerinţelor şcolare şi ca urmare a nenumăratelor eşecuri se descurajează, apare negativismul, dezinteresul pentru activitatea şcolară, izolarea, copilul resimţind o serie de conflicte interioare şi având frecvent manifestări agresive. De aceea, copilul dislexic, are nevoie de ajutor special pentru a depăşi obstacolele în învăţarea citit-scrisului şi odată ameliorată dislexo-disgrafia, problemele din plan comportamental se reduc.Corectarea acestei tulburări de limbaj presupune o colaborare strânsă între părinţi, cadre didactice şi specialiştii/logopezi. Copilul va fi permanent încurajat şi activitatea va fi organizată în aşa fel încât să-l stimuleze, să-i producă plăcere şi satisfacţie, chiar dacă iniţial, progresul poate fi lent.

Se vor desfăşura exerciţii pentru dezvoltarea orientării în spaţiu, învăţarea corectă a noţiunilor spaţiale, dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de formă, mărime şi culoare, consolidarea schemei corporale. De asemenea, copilul va fi ajutat şi învăţat să realizeze o analiză şi sinteză a elementelor grafo-lexice (combinări şi recombinări de cuburi/bileţele inscripţionate cu litere, ex.: R-A-C, C-R-A, A-R-C, C-A-R; S-A-T, S-A-C, S-A-R, S-A-Ş,etc.; combinări, recombinări de silabe; scriere colorată/colorarea literelor care se confundă ex. P-B, C-G, F-V, etc); copilul va fi ajutat să-şi conştientizeze greşelile şi să se corecteze singur, va fi ajutat să analizeze şi să înţeleagă sensul celor citite. Evident, fiecare copil dislexic are particularităţile sale şi metodele terapeutice vor fi adaptate acestor particularităţi.

De asemenea, este important de precizat că terapia preventivă şi intervenţia timpurie ar trebui să preocupe părinţii ai căror copii manifestă, chiar şi mici tulburări în planul limbajului verbal, capacităţii de concentrare a atenţiei, memoriei auditive şi vizuale, orientării spaţio-temporale, toate acestea putând avea influenţă negativă asupra învăţării scris-cititului. Evaluarea copilului de către un specialist şi terapia specifică, încă din preşcolaritate, pot contribui la evitarea eşecurile şcolare şi instalarea unor trăsături negative de caracter.

Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să-i ofere copilului modele pozitive, să-i transmită plăcerea şi să-i dezvolte curiozitatea pentru lectură şi scriere (cărţi cu poveşti, citirea afişelor, jocuri de cuvinte, rebusuri pentru copii). Psiholog, logoped psihoterapeut Simona Hint tel: 0740054037 Oradea

Ce este teroarea-pavorul nocturn?

Pavorul nocturn este acelasi lucru cu teroarea nocturna „crizele nocturne” si reprezinta o problema frecventa printre copiii cu varste intre 3 si 8 ani. Acesta se caracterizeaza prin intreruperea brusca a somnului si trezirea intr-o stare de panica si agitatie. Teroarea nocturna este diferita de cosmarurile clasice, pentru ca apar in faze diferite ale unui ciclu normal de somn si se manifesta diferit.
Pavorul nocturn favorizeaza sexul masculin si desi este frecvent intre 3 si 8 ani, se pare ca varstele de varf maxim in care apare se incadreaza intre 3 si 5 ani. Insa pot aparea si la preadolescenti, fete si chiar adulti. Ele apar in prima parte a noptii, dureaza aproximativ 10-20 de minute, apoi copilul poate adormi la loc.
Cand apare si care sunt cauzele?
Pavorul nocturn apare la putin timp dupa ce copilul a adormit. Majoritatea cazurilor se inregistreaza la o perioada de aproximativ 90 de minute dupa culcare, in faza de somn NREM (non-REM).
De cele mai multe ori, parintii putin disting intre aceste doua tulburari ale somnului la copilul mic. Ca si criterii de departajare intre cosmar si teroarea nocturna :
1. Cosmarul se produce intr-o faza a somnului speciala, numita REM (cu miscari oculare intense), faza a somnului cu vise si paralizie fiziologica de somn. Aceasta faza a somnului apare undeva dupa mijlocul noptii- catre dimineata. Copilul cand are un cosmar, se trezeste brusc, plange, isi cheama parintii in ajutor si poate reproduce partial sau in totalitate visul terifiant. La trezire, dimineata isi aminteste episodul.

2.Pavorul nocturn apare intr-o faza a somnului diferita de cea in care apare cosmarul, si anume in faza nonREM. Este faza somnului fara vise, in care corpul se odihneste profund. De obicei, acest episod de pavor nocturn apare la 2-3 ore dupa ce copilul a adormit, copilul se trezeste brusc, cuprins de o anxietate foarte mare (mai mare ca cea resimtita la cosmar), are ochii deschisi dar nu-si recunoaste parintii, tipa, urla, loveste si se linisteste greu. De obicei episodul dureaza pana in 20 minute si copilul nu si-l aminteste la trezire.
Care sunt simptomele?
Simptomele pavorului nocturn variaza de la un copil la altul. Insa cele mai frecvente manifestari ale acestei tulburari de somn sunt:
teama constanta sau stare de teroare care apare pe timp de noapte;
-transpiratia;
-strigate puternice; poate duce si la voma
-incapacitate de a explica ce s-a intamplat;
-trezire brusca din somn;
-imposibilitatea de a fi trezit imediat si pe deplin;
-stare de confuzie;
-dificultate in a se calma;
-incapacitatea de a-si aduce aminte a doua zi de ce s-a intamplat cu o seara inainte.
Care este tratamentul pavorului nocturn?
Pana la varsta de 3 ani, copilul nu distinge cu claritate realul de imaginar. Prin urmare evenimentele din viata diurna pot continua sub forma de vise traite la intensitate maxima de catre copil. In vis, parti din evenimente, oameni, animale, personaje din povesti aparent inofensive copilului, se pot transforma in adevarate evenimente stresante, creaturi periculoase care il urmaresc in intentia de a-i face rau lui sau apropiatilor lui.
Indiferent despre care vorbim, atat la cosmar cat si la pavor, vorbim despre suferinta. Suferinta copilului care traieste real acea spaima si suferinta parintilor care asista la spaima copilului lor insotita de sentimente de neputinta si poate vinovatie. Daca la cosmar, copilul se linisteste relativ repede pentru ca se trezeste si isi regaseste parintii, copilul care traieste spaima terorii nocturne, este mai greu de ajutat. Unii specialisti recomanda trezirea copilului prin atingerea lui pe frunte cu o compresa uda, sau aprinderea luminii, luarea lui in brate cu forta. Altii spun ca este important sa nu se trezeasca din somn, sa lasam copilul sa se linisteasca singur si sa adoarma la loc. Totul depinde de cat de intens este acel episod si mai ales de ce anume este provocat!
Ajungem la cauze de natura emotionala, dupa ce am sters de pe lista noastra cauzele de ordin somatic (otita, eruptie dentara, obstructie nazala, viroze respiratorii, etc), cauzele de ordin ambiental (temperatura scazuta sau crescuta din camera copilului, umiditatea scazuta, lumina puternica, sunete deranjante), cauze care tin de o lipsa a igienei somnului (dulciuri si energizante inainte de somn, televizor si calculator in camera de somn, dormitul la TV, desene animate violente, suprasolicitarea nervoasa prin lipsa de somn).
Daca ajungem la cauzele de natura emotionala, ne intrebam… Ce anume streseaza copilul pe timpul zilei? S-a modificat ceva din rutina lui zilnica? Apare un fratior? A inceput gradinita? Parintii se cearta des si copilul simte tensiunea dintre ei? A schimbat locuinta? Este in programul de olita si de renuntare la scutece? I se cere prea des de parinti sa -si controleze impulsurile agresive? Se simte neglijat? etc. Copilul de 2-3 ani este inca sub imperiul imulsurilor si nu detine mecanisme perfecte in ceea ce priveste amanarea sau anularea anumitor impulsuri. Cerinta parintilor de a nu mai face pe el sau de a nu mai lovi surioara la nervi pare asa de complicata si greu de realizat incat copilul, in dorinta de a obtine aprobarea parentala depune eforturi foarte mari, iar consecinta acestor eforturi depuse de copil pe durata zilei, poate lua forma unor frici pe durata somnului. Frica de a nu mai fi iubit de mama daca face pe el in continuare sau daca loveste surioara la nervi, etc.De obicei frica din vis dispare in momentul in care copilul ajunge sa-si controleze pe deplin impulsul/comportamentul vizat de parinti.
Este foarte important identificarea acestor factori diurni care streseaza copilul, urmarind cu atentie comportamentul lui. Identificarea nevoilor emotionale ale copilului si raspunsul parental pormpt si adecvat la aceste nevoi au ca ecou pozitiv – un somn linistit si odihnitor la copil.
In cazul in care teroarea nocturna afecteaza grav calitatea vietii se poate apela si la psihoterapie sau consiliere psihologica. Uneori, pavorul nocturn poate fi un simptom al unei probleme de ordin psihologic.
Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel:0740054037 Oradea

DISARTRIA LA COPII

Disartria este o tulburare motorie de limbaj caracterizata printr-o slabire a muschilor gurii, fetei si ai sistemului respirator in urma unui accident vascular cerebral sau a altei leziuni ale creierului. Tipul cat si severitatea disartriei depind de locul in care sistemul nervos a fost afectat.

Ca si cauze ale disartriei includ: accidentul vascular cerebral, leziuni ale capului, paralizia cerebrala si distrofia musculara. Atat copiii cat si adultii pot fi diagnosticati cu disartrie.

Semne si simptome

O persoana diagnosticata cu disartrie poate prezenta urmatoarele simptome, in functie de gravitatea si locul in care s-a produs lezarea sistemului nervos:

Limbaj nearticulat

• Tulburari ale volumului vocii (soptitul)
• Incetinirea vorbirii
• Accelerarea vorbirii
• Miscari limitate ale limbii, buzelor si maxilarului
• Intonatie anormala
• Schimbari in calitatea vocii (vorbire „nazala” sau „infundata”)
• Raguseala
• Salivare excesiva
• Dificultati in mestecare si inghitire

Diagnostic

Specialistul poate evalua o persoana cu dificultati de vorbire si poate determina natura cat si severitatea problemei. Acesta va evalua miscarile buzelor, limbii si fetei, cat si respiratia, calitatea vocii etc.

Tratament

Acesta depinde de cauza, tipul si severitatea simptomelor. Specialistul va lucra pentru a imbunatati abilitatile de comunicare.

Tratamentul se poate axa pe:

• Incetinirea ritmului vorbirii.
• Exercitii de respiratie.
• Intarirea muschilor cu rol in vorbire.
• Cresterea miscarii gurii, limbii si buzelor.
• Exerctitii de articulatie pentru a creste claritatea vorbirii.
• In cazurile severe, se poate invata folosirea mijloacelor de comunicare.

Sfaturi pentru persoanele cu disartrie:

Incercati sa deschideti conversatia folosind un singur cuvant sau o propozitie scurta inainte de a incepe propozitii si fraze complexe.

• Verificati cu cei din jur pentru a va asigura ca va inteleg.
• Vorbiti rar si cu un volum ridicat al vocii; faceti pauze frecvent in timpul vorbirii.
• Incercati sa limitati conversatiile atunci cand sunteti obositi.
• Incercati sa folositi si alte metode pentru intarirea comunicarii, gesturi de exemplu.

Sfaturi pentru ascultator:

· Reduceti factorii ce v-ar putea distrage cat si zgomotul de fond.

• Cresteti nivelul de atentie atunci cand comunicati cu persoana cu disartrie.
• Priviti persoana in timp ce aceasta vorbeste.
• Informati interlocutorul atunci cand aveti dificultati in a intelege ceea ce spun.

LOGOPED SIMONA HINT ORADEA, TEL 0740054037

HIPOACUZIA

Hipoacuzia reprezinta incapacitatea partială sau totală de a auzi.

O persoană “hipoacuzica” are pierdere de auz. Dar în spatele acestei pierderi de auz exprimat în decibeli se află o serie întreagă de probleme: alegerea limbii, modul de comunicare, auto-perceptia si identitatea.

Pierderea auzului si surditatea sunt legate de volumul de sunet pe care o persoană il poate percepe, si, de asemenea, pe teren (sau frecventa) de sunet.

Unii oameni au anumite dificultăti de auz, cum ar fi dificultati in perceperea sunetelor înalte sau grave, care se pot traduce într-o dificultate de a auzi voci ascutite sau terne si au implicatii pentru predarea si învătare situatiilor. Acest lucru nu este ceva ce poate fi corectat sau restaurat cu ajutorul unui aparat auditiv. Protezele auditive pot creste volumul de sunet, dar nu pot compensa pierderea de frecventă.

Exista mai multe cauze ale hipoacuziei. Unii oameni se nasc surzi din cauza unei afectiuni ereditara, sau au avut probleme congenitale, cum ar fi cele asociate cu rubeola. Altii pot devenii surzi ca urmare a prejudiciului, boli sau expunerea la zgomot excesiv.

Pierderea partiala sau totală a auzului, corelată cu momentul vietii în care s-a dezvoltat, are adesea un impact asupra stilului de comunicare a unei persoane. Persoanele afectate folosesc o varietate de metode de comunicare, inclusiv limbajul semnelor, şi de multe ori, mai multe forme simultan.

Experientele unui copil hipoacuzic depind foarte mult de gravitatea afecţiunii, de preferintele lor în comunicare, de experienta lor anterioară si de relatia lor cu mediul şi cu societatea. Chiar si într-o şcoală care se străduieşte să ofere un mediu prietenos si de a răspunde la nevoile elevilor săi hipoacuzici, există încă posibilitatea să existe probleme legate de comunicare.

Este important să ne amintim că elevii hipoacuzicii sunt întotdeauna cea mai bună sursă de informare în acest domeniu, si de a asculta în mod corespunzător la observatiile si preocupările lor. Multi copii hipoacuzicii au experiente pozitive de studiu în învătământul superior si incluziunea socială.

Cu toate acestea, într-un mediu in care se tine cont mai putin sau deloc de astfel de afecţiuni, o persoană hipoacuzica se poate simti izolată, confuză si frustrată. Se poate ca informaţiile transmise de un hipoacuzic să fie gresit întelese sau pierdute – acest lucru este valabil pentru sunete atât verbale cat si non-verbale. Încercarea de a percepe sunetele sau cititul pe buze pot constitui o provocare si pot deveni obositoare la un moment dat.

Logoped Simona Hint tel 0740054037

Discalculia , cum o depistam.

Discalculia este o tulburare de dezvoltare specifică ce privește calculul matematic și raționamentul logico-matematic. Alături de dislexie și disgrafie, care se manifestă prin dificultăți în învățarea cititului și a scrisului ortografic, intră în categoria dificultăților de învățare. Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să efectueze calcule simple, de bază (ex. 8-2) dar asta nu înseamnă că au o problemă intelectuală.

Cauze
Cauzele sunt complexe și adesea legate de mai mulți factori. Unii specialiști consideră că tulburarea de învățare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informației datorată dezvoltării și funcționării diferite a sistemului nervos central. Disfuncția neurologică poate fi cauzată de factori nocivi din timpul sarcinii, naşterea prematură, complicaţiile din timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează sistemul nervos central în perioada copilăriei mici. Fiecare este diferit, cu simptome diferite şi trebuie susţinut să se dezvolte într-un mod personalizat.

Semne de avertizare
Mai multe comportamente te pot avertiza și sugera discalculia. Îi este greu mai ales să învețe la matematică, să raționeze sau să-și susțină raționamentul, respinge anumite activități școlare, dar și în viața de zi cu zi are dificultăți în a înțelege anumite chestiuni legate de timp și spațiu. Câteva exemple care te pot alerta:
• Dificultăți în probleme cotidiene: numărarea banilor sau citirea orei
• Confuzie între semnele matematice: +, -, x și ÷
• Dificultăți în înțelegerea conceptului de timp și estimarea timpului care a trecut, a noțiunii de mai devreme sau mai târziu
• Dificultate în estimarea dimensiunii aproximatice a unui obiect di apropiere sau a unei distanțe
• Incapacitatea de a citi numere alcătuite mai multe cifre sau repetarea lor în ordine inversă (67 în loc de 76)
• Dificultatea în a ține scorul în timpul unui joc
• Scrierea „400903“  în loc de „493“
• Numără din zece în zece dacă i se cere să numere de la 60 în sus (60, 70, 80, 90…)

Gradele discalculiei
Tulburările nu sunt aceleași pentru fiecare copil, diferă de funcția care este perturbață sau de stadiul de dezvoltare. Cercetatorii din acest domeniu au identificat 6 tipuri de discalculie:
1. Discalculie verbală – Dificultate în denumirea cantităților matematice, a numerelor, a termenilor, a simbolurilor și a relațiilor matematice
2. Discalculie practognostică – Dificultate în a enumera, a compara, a manipula cantitățile matematice simbolice
3. Discalculia lexicală – Dificultate în citirea semnelor și simbolurilor matematice
4. Discalculia grafică – Deficiență în scrierea semnelor și simbolurilor matematice
5. Disacalculia ideognostică – Dificultate în a face operații mentale și în a înțelege unele concepte matematice
6. Discalculia operațională – Dificultate în execuția operațiilor metamatice, de calcul numeric, de rezolvare de exerciții și probleme, chiar daca sunt insușiți anumiți algoritmi matematici.

Diagnosticarea
Dacă cel mic pare că are o tulburare de învățare, mai întâi e indicat să consultați un oftalmolog sau orelist pentru a te asigura că nu are afecțiuni oftalmologice sau auditive și apoi un specialist în astfel de tulburări. Deşi simptomele de dificultate în calcul pot apărea încă de la grădiniţă sau din clasa I-a, discalculia este rar diagnosticată înainte de sfârșitul clasei a I-a, deoarece până la această dată instruirea matematică oficială nu a avut de regulă loc în cele mai multe şcoli. Ea devine de regulă evidentă în cursul clasei a II-a sau a IlI-a.

Tratarea
Terapeutul va face diagnosticarea și evaluarea, în funcție de tipul și severitatea disfuncției perioada de tratament este variabilă. Tratamentul nu este unul specific, se va recomanda probabil instruirea individuală și stabilirea unui program adecvat de învățare. Este necesar și sprijinul afectiv, mai ales că o astfel de tulburare nu are legătură cu inteligența copilului. Ar fi de preferat ca și învățătorul să va susțină, să-i acorde mai mult timp pentru efectuarea exercițiilor să nu fie ignorat, neglijat, privi diferit față de colegii lui. Dacă nu este urmat planul terapeutic, copilul va avea de suferit atât din punct de vedere emoțional cât mai ales intelectual. Va avea o încredere scăzută în forţele proprii, va dezvolta complexe de inferioritate, va avea probleme de socializare şi ca adult poate deveni anxios, depresiv şi neîmplinit.