Intarzierea in limbaj la copii, trebuie sa apelam la logoped?

Cand apelam la un specialist- medic sau psiholog-logoped? Majoritatea copiilor inteleg mai mult decat exprima In primul rand, in jur de 15-25% dintre copiii mici au o oarecare tulburare de comunicare. Baietii tind sa vorbeasca mai tarziu decat fetitele, insa, in general, copiii pot fi considerati a fi intarziati in vorbire atunci cand folosesc mai putin de 10 cuvinte pana la varsta de 18-20 luni sau 50 cuvinte pana la 21-30 luni. Expertii considera ca pana la varsta de 12 luni, copiii trebuie sa spuna cuvinte simple (“mama, “dada”) si sa inteleaga si sa execute comenzi simple (“Da-mi jucaria”). Ca reper general, copilul trebuie sa faca urmatoarele lucruri pana la implinirea varstei de: 2 ani • sa vorbeasca in propozitii simple formate din 2-3 cuvinte • sa execute instructiuni simple • sa repete cuvintele pe care pe aude intr-o conversatie 3 ani • sa execute o instructiune formata din 2 sau 3 pasi • sa recunoasa si sa identifice majoritatea obiectelor si imaginilor cunoscute • sa inteleaga majoritatea lucrurilor care i se spun • sa vorbeasca destul de bine, atat incat sa se faca inteles de adultii din afara familiei 4 ani • sa puna intrebari abstracte (“de ce?”) si sa inteleaga conceputul de acelasi/ diferit • sa-si fi insusit gramatica simpla, asa cum o aude in jurul lui in conversatiile adultilor • sa vorbeasca clar, desi cu greseli de pronuntie, cateodata chiar jumatate dintre cuvintele folosite pot fi pronuntate incorect, fara a exista motiv de ingrijorare 5 ani • sa redea o poveste folosind cuvintele proprii • sa foloseasca mai mult de 5 cuvinte intr-o propozitie Daca esti preocupata de stadiul de dezvoltare al limbajului folosit de copil, exista cateva indicii care te ajuta sa evaluezi gradul de severitate al intarzierii in vorbire. Un bebelus care nu raspunde la sunete sau nu vocalizeaza este o problema in sine pentru care se impune consult medical de specialitate. In intervalul de varsta 12-24 luni, motive de ingrijorare poate pune copilul care: • nu foloseste gesturi, cum ar fi indicatia sau salutul din mana la “pa-pa” pana la 12 luni • prefera gesturile in detrimentul verbalizarii pana la varsta de 18 luni • are dificultati in a imita sunete la 18 luni • are dificultati in a intelege solicitarile verbale simple Incurajeaza-l sa se exprime! Incercati evaluarea copilului peste 2 ani care: • poate doar imita vorbe sau actiuni si nu formuleaza fraze instantaneu • spune doar anumite sunete sau cuvinte, in mod repetat, si care nu poate folosi limbajul oral pentru a comunica mai mult decat nevoiele sale imediate • nu poate urmari instructiuni simple • are un ton al vocii neobisnuit (vorbeste pe nas sau este iritat) • este mai dificil de inteles decat se asteapta pentru varsta lui. Adultii din jurul sau trebuie sa inteleaga jumatate din ceea ce vorbeste copilul la 2 ani si trei sferturi din vocabularul unui pitic de 3 anisori. La 4 ani, copilul trebuie sa fie inteles in cea mai mare parte a timpului, chiar si de catre adultii care nu il cunosc. Consultul medical In cazul in care este nevoie de consultatie de specialitate, se va apela la serviciile unui patolog al vorbirii care va evalua gradul de dezvoltare a vorbirii si limbajului copilului in contextul dezvoltarii ca individ de o anumita varsta. Pe langa observatii, specialistul va aplica teste standardizate, cautand etape cheie in dezvoltarea limbajului copilului. Patologul va evalua si: • Ce intelege copilul (limbaj receptiv) • Ce poate spune copilul (limbaj expresiv) • Daca copilul incearca sa comunice in alte moduri, cum ar fi indicand dand din cap, gesticuland • Dezvoltarea sunetelor si claritatea vorbirii • Statusul oral-motor al copilului (cum lucreaza impreuna gura, limba si palatul, precum si inghititul si hranirea) Daca specialistul concluzioneaza ca este nevoie de terapie lingvistica, implicarea parintelui este cruciala: vei asista la sesiunile de terapie si vei participa la intregul proces; patologul iti va indica modalitatile prin care poti lucra acasa cu copilul pentru a-i imbunatatii abilitatile de vorbire si limbaj.

De ce copilul meu vorbeste mai greu, care sunt cauzele?

„Am auzit ca si Einstein a vorbit tarziu!” de ce oare?! “Mama”.”Dada”. Acestea sunt primele cuvinte pe care le poate spune un bebelus, cuvinte care iti vor insenina ziua si o vor face memorabila pentru fiecare dintre voi, parintii lui. Insa, daca cel mic pare sa fie in urma celor de varsta lui in ceea ce priveste limbajul, parintele devine anxios si se framanta noptile sau intreaba pediatrul in nenumarate randuri “De ce nu vorbeste copilul meu?”. Daca in familie exista si un frate/ sora mai mare care forma cu usurinta propozitii din 2-3 cuvinte la varsta de 2 ani, deja mamica intra in panica. In majoritatea cazurilor, insa, nu e cazul sa ne ingrijoram. Fiecare copil este unic si isi dezvolta capacitatile lingvistice in ritmul propriu, “normalul” in ceea ce priveste limbajul avand un spectru foarte larg. Desi multi dintre copii par sa fie in urma cu vorbirea (limbajul expresiv), limbajul lor receptiv poate fi foarte dezvoltat, adica ei par sa inteleaga mare parte din ceea ce li se spune. Cand copilul nu foloseste multe cuvinte pentru a se exprima, insa pare sa inteleaga ceea ce ii spui si urmeaza instructiunile pe care i le soliciti, nu trebuie sa te ingrijorezi prea tare intrucat limbajul receptiv este un instrument care diferentieza vorbitorii intarziati de copiii cu intarzieri de dezvoltare. Este bine de stiut ca multi copii talentati si foarte inteligenti nu spun mare lucru in primii ani de viatii, unii nichiar nimic (!), iar cand o fac, vorbesc direct in propozitii. Sunt copii foarte concentrati sa exploreze lumea si mediul din jurul lor, ramanandu-le putin timp pentru a aloca limbajului, mai ales daca “discursul” lor nu este destul de dezvoltat pentru a sustine o conversatie “matura”, ei fiind niste mici “perfectionisti” in sine. Cand acesti copii incep sa vorbeasca, feriti-va urechile! Gemenii vorbesc mai greu, ei fiind foarte absorbiti de relatia intensa pe care o au cu fratele/ sora, nesimtind nevoia sa vorbeasca cu adultii. Insa trebuie sa ne intrebam: Oare copilul locuieste intr-o casa unde fratii mai mari sau bunicii vorbesc in locul lui, fac lucrurile in locul lui, nevoile ii sunt indeplinite inainte sa apuce sa si le exprime? Este cumva un “rasfatat” din acest punct de vedere? Daca raspunsul este da, de ce ar avea copilul nevoie sa vorbeasca daca tot ce isi doreste se rezolva fara sa ridice un deget?! In primul rand, vorbirea si limbajul sunt deseori confundate, insa exista o anumita diferenta intre cele doua: • Vorbirea este expresia verbala a limbajului si include articularea, adica modul in care sunetele si cuvintele sunt formate • Limbajul are un inteles mult mai larg si se refera la intregul sistem de expresie si intelegere a informatiei intr-un mod care prezinta semnificatie pentru cel care primeste informatia. Inseamna a intelege si a te face inteles prin intermediul comunicarii, fie ea verbala, non-verbala sau scrisa. Desi problemele in vorbire si limbaj difera, de cele mai multe ori se suprapun. Un copil cu o problema de limbaj poate fi capabil sa pronunte bine cuvintele, insa incapabil sa alature mai mult de 2 cuvinte intr-o propozitie. Vorbirea altui copil poate fi dificila de inteles, insa foloseste cuvinte si fraze pentru a-si exprima ideile. Iar altul poate vorbi foarte bine, insa nu urmareste instructiunile solicitate. Cauzele vorbirii si limbajului intarziat Copiii gasesc intotdeauna o modalitate de exprimare Sunt mult lucruri care pot intarzia vorbirea copilului. Intarzierea in cazul unui copil dezvoltat normal poate fi cauzata de: • Afectiunile orale, cum sunt problemele cu limba sau palatul cavitatii bucale (cerul gurii). • Frenulum scurt (ata de sub limba) poate limita miscarea limbii pentru producerea vorbirii • Multi copii cu intarzieri de vorbire au probleme motor-orale, ceea ce inseamna ca exista comunicare ineficienta in zonele creierului responsabile cu producerea vorbirii. Copilul intampina dificultati in folosirea si coordonarea buzelor, limbii si a maxilarelor pentru a produce sunete recognoscibile ca vorbe. • Problemele de auz sunt frecvent asociate cu lipsa vorbirii, de aceea copilul trebuie evaluat de un audiolog atunci cand este suspect de intarziere de limbaj. Un copil care are dificultati de auz, are probleme in a intelege si articula ideile, in a imita si a folosi limbajul. Infectiile urechii, mai ales cele cronice, pot afecta auzul. Infectiile blande care au primit tratament adecvat nu trebuie sa aiba efecte asupra vorbirii.

De ce copilul meu este timid- rusinos, ce pot sa fac?

Timiditatea este comuna in randul copiilor de varste mici, desi nu este obligatorie. In timp ce unii prichindei nu stiu ce sa mai faca pentru a capta atentia celor din jur, altii nu se acomodeaza deloc in mediul social. De cele mai multe ori insa, timiditatea se trateaza odata cu varsta si pe masura ce micutul creste, va invata sa aiba mai multa incredere in sine.
Cei mai multi copii sunt rusinosi in situatii noi, necunoscute si aleg sa nu vorbeasca nici macar daca sunt intrebati, nu se implica in jocuri si alte activitati, nu se duc in spatii deschise decat cu alti copii pe care ii cunosc si se simt jenati daca sunt in centrul atentiei.
De ce e timid?
Cand copiii prefera sa se joace singuri, nu inseamna neaparat ca sunt timizi, poate doar le place sa faca anumite activitati fara alti copii.
In general, prichindeii sunt timizi intre varsta de 6 luni si 3 ani, tind sa stea numai in preajma celor cunoscuti, insa dupa 3-4 ani prefera sa se joace si cu alti copii.
Cum il tratam pe cel mic de timiditate?
Cel mic ii priveste pe cei din jur cu suspiciune? Se ascunde in spatele tau cand va intalniti cu cineva si isi face greu prieteni?
Ce poti sa faci?
–> Arata-i cum sa fie sociabil si cum sa se imprieteneasca cu oameni noi. Exemplul parintilor functioneaza de fiecare data.
–> Daca si tu esti ingrijorat fata de ceea se intampla in societate, micutul iti va simti teama si va avea aceeasi reticenta.
–> Priveste la metodele celorlalti parinti de a influenta relationarea prichindeilor si permite-i micutului sa intalneasca oameni de toate varstele.
–> Nu stabili standarde prea inalte pe care puiul tau sa nu le poata atinge. Faptul ca nu esti multumita de el ii va afecta stima de sine si il va face sa se inchida si sa devina timid.
–> Incurajeaza-i anumite talente si hobby-uri – ar putea fi o ocazie buna pentru a cunoaste si alti copii.
–> Sub nicio forma nu il eticheta pe cel mic drept timid nici in fata sa, nici fata de altii. Cuvintele parintilor au un impact puternic, asa ca l-ar putea face sa creada ca este chiar rusinos.

–> Nu raspunde in locul micutului atunci cand este intrebat de vorba sau cand trebuie sa multumeasca ori sa ceara scuze. Acest lucru va atrage mai mult atentia asupra timiditatii sale si il va pune intr-o situatie delicata.
–> Nu lua niciodata in ras dificultatea micutului de a relationa in societate, indiferent de varsta lui.
–> Incurajeaza-l pe cel mic sa isi spuna temerile si sa isi exprime sentimentele fata de cei din jur.
–> Daca iti spune ca este necajit de colegii de gradinita sau scoala, ofera-i sprijinul tau.
–> Incearca sa il acomodezi cu lucrurile noi treptat, nu dintr-o data. De pilda, daca iti spune ca nu ii place la gradinita, mergi cu el si stai putin mai mult impreuna cu el sa vezi ce anume il deranjeaza.
–> Invita colegi sau vecini de varsta puiului tau pentru a se juca impreuna.
–> Nu uita, copiii timizi au nevoie de atentie individuala si trebuie sa fie ajutati sa se afirme pe planuri care il fac sa se simta confortabil.

Psiholog, logoped, psihoterapeut Oradea Simona Hint tel :0740054037

Cum ne invatam copiii sa vorbeasca?

A invata copilul sa vorbeasca este una dintre cele mai mari responsabilitati ale parintelui. Bebelusii isi petrec cea mai mare parte a timpului cu mamica si taticul, ei fiind principala sursa de invatare si cele mai importante persoane cu care cel mic comunica.

Copiii incep sa comunice cu mediul din jurul lor inca din prima luna de viata, cand raspund luminii si zgomotelor puternice tresarind si miscandu-se. Mai apoi, in luna a doua si a treia de viata incepe sa scoata sunete si sa zambeasca. Ganguritul si rasul continua, fiind formele prin care micutul de 6-8 luni incearca sa comunice cu lumea din jurul sau.

La aceasta varsta, bebelusul este capabil sa spuna cateva silabe simple cum ar fi “da-da” sau “ma-ma”. Treptat, copilul incepe sa inteleaga cuvinte, semne si semnificatia primelor instructiuni. Pana la sfarsitul primului anisor de viata, vocabularul unora dintre copii poate numara chiar 5-6 cuvinte, progresul continuand, astfel ca la 3 ani va forma propozitii simple, va intelege mare parte din ceea ce se discuta in jurul lui si va incepe sa puna intrebari si sa vorbeasca cu alti adulti in afara de familie. Parintii sunt primii “profesori” ai copilului, ajutandu-l in dezvoltarea sa lingvistica, sociala si mentala.

Iata cateva sfaturi pe care parintii le pot folosi pentru a invata copilul cum sa vorbeasca:

• Comunicati inca de la primele zile de nastere. Vorbiti-i, imitati-i sunetele pe care incearca sa le scoata din cea de-a doua luna de viata, cantati-i, petreceti cat mai mult timp impreuna, uitandu-va direct la el, astfel incat cel mic sa va vada fata si mimica.”Iti este foame acum?”, “Mai vrei putin laptic?”. Nu te rezuma doar la atat: atingerea, imbratisarea si joaca sunt si ele forme de comunicare cu bebelusul tau.
• Vorbeste-i despre lucrurile care compun lumea din jurul lui si activitatile tale zilnice. Asigura-te ca-i vorbesti clar, linistit, nicidecum repede, folosind cuvinte simple, usor de recunoscut pentru copil si in alte convorbiri.
• Indica-i obiectele si lucrurile pe care le intalniti in viata de zi cu zi. “Uite autobuzul”. Cand creste, adauga detaliile: “Uite un autobuz argintiu”.
• Raspunde gangurelilor si sunetelor pe care incearca sa le scoata pentru a comunica cu tine. Te va imita si el la randul lui.
• Stinge televizorul. Nu aveti nevoie de zgomot de fond! Copilul trebuie sa te auda clar de tot.
• Ofera-i jucarii, carti, puzzle-uri cu imagini adaptate varstei sale. Jucati-va impreuna, arata-i si descrie-i partile corpului si ajuta-l sa descopere lumea povestilor, citindu-i cat mai des. Foloseste cuvinte simple si vorbeste cat mai clar, evitand (pentru inceput) limbajul bebelusesc sau pitigaiat.
• Daca incearca sa-ti spuna ceva, fa efortul sa-l intelegi: se va simti incurajat sa incerce si mai mult sa vorbeasca. Daca face greseli de pronuntie, repeta varianta corecta integrala a cuvintelor sau propozitiilor la care intampina dificultati de exprimare. Daca vede o pisica si spune “Ica”, repeta-i “Da, mami/ Alex/ pui, uite pisica!”. Nu-l certa si nu-l umili cand greseste.
• Conversatiile dintre voi trebuie sa fie cat mai variate si sa includa intrebari, afirmatii, dar si comentarii.
• • Citeste-i zilnic. Povestile contin idei si semnificatii pe care incearca sa le inteleaga, ajutand-ul totodata in dezvoltarea sa emotionala, mentala si lingvistica. In primele 6-8 luni de viata nici macar nu e nevoie sa-i citesti: arata-i pozele din carte, descrie-i fiecare imagine, lasa-l sa simta textura diferita (exista carti din plastic, hartie, material textil, carti care imita blana animalelor – cu cat texturile sunt mai variate, cu atat mai bine).
  • Asculta-l de fiecare data, raspunde-i la orice intrebare si ofera-i timpul necesar pentru a se exprima (mai ales in jurul varstei de 2 ani cand ideile o iau inaintea vorbelor si nu face fata tavalugului de ganduri pe care doreste sa si le exprime). Incurajeaza-l sa vorbeasca despre lucrurile preferate: jucarii, mancare, locuri, prieteni.
  • Canta-i de cate ori ai ocazia. Alege cantece cu rime simple, distractive, care pot fi insotite de gesturi: bati din palme, mimezi vaslirea unei barci, cum cade ploia, cum inoti, etc…
  • Cand ii vorbesti, fa-o de la un nivel doar putin superior gradului lui de exprimare. De exemplu, daca tocmai ti-a spus o propozitie formata din 3 cuvinte, raspunde-i cu o fraza din 4-5-6 cuvinte. Nu-l coplesi cu informatii si propozitii complexe, insa fereste-te si sa raspunzi printr-un simplu “da, “nu”, “aha”.
  • Jucati jocuri unde trebuie sa va asteptati randul fiecare, de exemplu de-a v-ati ascunselea
  • Restrictioneaza-i accesul la suzeta pe parcursul zilei. Folositi-o doar la somn. Este greu, aproape imposibil, sa incerci sa vorbesti cu suzeta in gura.

  Vorbesti des cu micutul/ micuta ta? Povestiti, conversati mult de-a lungul unei zile? A inceput sa vorbeasca? Ne-ar face mare placere sa impartasesti toate astea cu noi, precum si ce solutii ai gasit pentru a invata copilul sa vorbeasca mai repede.

De ce copilul meu de 3 ani nu vorbeste- intarzierea in limbaj ?

In ultima perioada am inregistrat o rata tot mai ridicata a solicitarilor bazate pe ingrijorarea parintilor cu privire la intarzierea in limbaj- vorbiriea copiilor. Si cu siguranta se mai afla in fata monitoarelor si alti parinti la fel de grijulii, care poate au amanat sau inca nu au gasit raspunsurile potrivite la aceste dificultati intampinate vis-à-vis de dezvoltarea limbajului la copii.
Pentru a veni in ajutorul dumneavoastra va prezentam “secretele” naturale ce stau la baza acestor intarzieri:
• Limbajul este de doua feluri: expresiv (exprimarea cuvintelor) si receptiv (intelegerea cuvintelor). Atunci cand copilul are limbaj receptiv, adica intelege foarte bine ceea ce ii transmiteti si raspunde fizic la acestea fara niciun alt ajutor, lipsa exprimarii este un lucru voluntar, nu o incapacitate;
• Varsta vizata este in general cea de 2-3 ani, tocmai pentru ca pana la 3 anisori copiii fac primele achizitii in toate ariile principale de dezvoltare: motricitate, limbaj, congnitiv, social si autoservire. Ori mititeii nu le pot perfectiona pe toate in egala masura, astfel ca ajung sa fie “maestrii” pe unele arii, iar altele raman in urma. Si acest lucru este valabil pentru fiecare din categoriile mai sus numite, numai ca exprimarea limbajului, sau mai bine zis absenta acestuia, este cea mai evidenta pentru ochii si urechile noastre. Acest lucru nu inseamna ca aceste abilitati nu vor fi insusite, ci le va veni randul atunci cand copilul se va plictisi de imbunatatirea celorlalte sau i se va starni interesul pentru cele lasate in urma;
• Fetitele vorbesc mai devreme si mai mult decat baieteii. Prin urmare, daca sunteti parinti de baietel cu varsta de pana la 3 anisori, care intampina dificultati in ceea ce priveste exprimarea limbajului, iar aceasta pare a fi singura problema ce tine de dezvoltarea lui, puteti respira usurati pentru moment;
• Persoanele care ingrijesc copilul, in special mamicile, au in mod natural un limbaj expresiv bogat. In acest caz copilul poate deveni usor frustrat legat de folosirea cuvintelor pentru ca fie exista tendinta de a se raspunde in locul lui, fie simte ca nu se poate ridica la nivelul asteptarilor sau refuza sa vorbeasca pentru ca limbajul nu reprezinta o placere, ci o obligatie. Mare atentie, deci, la presiunea facuta asupra vorbirii!;
• Comunicarea in cadrul familiei este tensionata. Daca certurile sau tonurile ridicate devin o obisnuinta in familie, copilul percepe limbajul ca pe ceva negativ, astfel ca cel mai probabil va alege sa nu vorbeasca;
Asadar, pe fondul unei dezvoltari normale, limbajul ramane o problematica de alegere. Pentru copil comunicarea trebuie sa reprezinte o placere si sa resimta exprimarea sa verbala ca fiind o sursa de satisfactie, in caz contrar va alege ca nu are nevoie de ea.
Incurajarea si rasplatirea afectiva a fiecarui sunet, fara a pune presiune asupra copilului, este in continuare cea mai buna solutie!

De ce copiii stalcesc cuvintele?

E amuzant atunci cand copilul spune “vata” în loc de “vaca”, când scoate limba printre dinţi şi sâsâie precum un gâscan când e vorba de cuvinte care conţin sunetele “S”, “Z”, “Ce”, “Ci”, “Ţ”, când spune, de exemplu, “toiata” deşi separat ştie să spună toate sunetele cuvântului “ciocolata”.

Este bine să ştiţi că această “stâlceală” a cuvintelor poartă numele general de dislalie, denumirile particularizându-se apoi în funcţie de sunetul afectat: cand sunetul afectat este B-betacism , capacism sunetul afectat fiind C, gamacism cand sunetul afectat este G, mutacism cand sunetul afectat este M,sigmatismul cand sunetul afectat este S.Cele mai frecvente dislalii  sunt sigmatismul si parasigmatismul pentru grupa  şuieratoare si siflantelor. Din punct de vedere simptomatologic dislalia poate fi simpla –tulburările se manifesta sub o forma uşoara,polimorfa-tulburările se extind  asupra majoritatii sunetelor,dislalie totala-sunt afectate toate sunetele.

Unele  sunete sunt inlocuite cu altele atunci cand copilul nu poate emite unul din sunetele unei perechi,acestea avand puncte de articulare apropiată care formează “perechi”: “R şi L”, “F şi V”, “C şi G”, “S şi Z”, “Ş şi J”, “T şi D” etc. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul R va spune în loc de “raţa” “laţa”.

Diverse cauze stau la baza acestor tulburari: de la malformaţii ale organelor care participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricat de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde să vorbească aşa mereu.Destructurarea (constientizarea sunetului din cuvant si folosirea lui acolo unde trebuie) este uin proces putin mai greoi ,daca varsta copilului este undeva in jur de 5 ani, presupunand din partea copilului o atentie mai accentuata.

Fiecare copil are un ritm al sau,corectarea dislaliei presupune un numar variabil de şedinţe, în funcţie de dificultăţile pe care le întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evolueaza pe parcurs. Tocmai de aceea, nu trebuie să  aşteptam  rezultate imediate, uneori, corectarea dureaza multe luni. Un rol esenţial în acest demers îl au parintii. Împreună cu logopedul care va desfaşura principala activitate de corectare, părintele trebuie să susţină exerciţiile şi să-l încurajeze şi stimuleze pe copil în direcţia unei vorbiri corecte. Copilul  se va deprinde să vorbească corect treptat, după multe exerciţii pe care le desfăşoară împreună cu logopedul. Este indicat ca exercitiile de corectare a sunetului/sunetelor sa se desfaşoare in fata unei oglinzi pentru a putea observa miscarile de articulare , exercitiile folosite pentru a-i susţine demersul. O şedinţă de logopedie se desfăşoară în mai multe etape:

–    exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic (a capacităţii de diferenţiere între sunete);

–    exerciţii de respiraţie

–    exerciţii pentru dezvoltarea motricităţii organelor implicate în vorbire;

–    emiterea sunetului afectat în silabe;

–    emiterea sunetului afectat izolat (de unul singur – se porneşte de la imitarea diferitelor sunete din natură, cunoscute de copil; de exemplu: şarpele, câinele, raţa, broasca, musca, maşina, soneria etc.; apoi i se arată copilului în oglindă care este poziţia corectă de emitere a sunetului respectiv);

–    emiterea sunetului afectat în cuvinte (în diferite poziţii: iniţial, median, final);

–    emiterea de propoziţii, poezii şi realizarea de activităţi ludice în scopul exersării sunetului afectat şi stimulării generale a vorbirii.

De la pronuntarea de sunete, exclamatii, cuvinte izolate, copilul va trece la elaborarea de propozitii cu 2 – 3 sau chiar cu mai multe cuvinte. Practic ia nastere un limbaj particular copilului, cu deformari si inventii cu adevarat originale, care-i confera o posibilitate mai larga de exprimare si de a pune intrebari.
Pentru a numi un obiect, pentru a avea „notiuni”, copilul trebuie mai intâi sa inţeleagă. Tocmai de aceea etapa de cercetare si cucerire a lumii din jurul lui favorizeaza mult dezvoltarea limbajului.

Este bine ca in pauza dintre şedintele la logoped exerciţiile sa fie continuate acasa cu parinţii,este foarte importanta recapitularea,implementarea celor insuşite.

Atentie! Nu ii faceţi copilului observaţii si nu il corectaţi daca stalceşte cuvintele, si nici nu il imitaţi in modul de exprimare.

Ce este dislexia?

Copilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar cadre didactice, care spun aceste lucruri şi care, prin această atitudine, pun o mare presiune asupra copilului, accentuând dificultăţile acestuia.

Copilul dislexic nu reuşeşte să citească fără dificultate, deşi depune eforturi în acest sens, atât el, cât şi cei care se ocupă de educaţia lui. Totuşi nu reuşeşte! Când apar asemenea probleme, deşi copilul este normal dezvoltat din punct de vedere intelectual, senzorial (auz, văz) şi motor, vorbim despre dislexie. Dificultăţile pot fi mai mult sau mai puţin accentuate. Copilul poate recunoaşte literele, dar nu reuşeşte să citească silabe; poate citi pe silabe, dar nu citeşte cuvântul cursiv; poate citi cuvinte, dar nu le sesizează înţelesul; inversează literele sau silabele cuvântului (citind în loc de carte, caret, în loc de maşină, manişă); citeşte începutul cuvântului şi „ghiceşte” restul cuvântului, citeşte un text, cu poticneli şi omiţând cuvinte sau sărind peste rânduri; citeşte fraza dar nu reuşeşte ca apoi să o reproducă.

Dislexia este o tulburare a limbajului citit, care se manifestă prin dificultatea copilului de a învăţa citirea, în contextul unei dezvoltări normale din punct de vedere intelectual, senzorial şi motor. Aceste dificultăţi sunt asociate cu dificultăţi de însuşire a scrierii (scris dezordonat, fără respectarea spaţiului paginii, grafeme inegale ca formă şi/sau mărime, omisiuni, adăugiri, inversiuni). Aceste tulburări ale limbajului citit-scris ( dislexia şi disgrafia) au implicaţii majore în plan psihic şi al integrării sociale.

Copilul nu face faţă cerinţelor şcolare şi ca urmare a nenumăratelor eşecuri se descurajează, apare negativismul, dezinteresul pentru activitatea şcolară, izolarea, copilul resimţind o serie de conflicte interioare şi având frecvent manifestări agresive. De aceea, copilul dislexic, are nevoie de ajutor special pentru a depăşi obstacolele în învăţarea citit-scrisului şi odată ameliorată dislexo-disgrafia, problemele din plan comportamental se reduc.Corectarea acestei tulburări de limbaj presupune o colaborare strânsă între părinţi, cadre didactice şi specialiştii/logopezi. Copilul va fi permanent încurajat şi activitatea va fi organizată în aşa fel încât să-l stimuleze, să-i producă plăcere şi satisfacţie, chiar dacă iniţial, progresul poate fi lent.

Se vor desfăşura exerciţii pentru dezvoltarea orientării în spaţiu, învăţarea corectă a noţiunilor spaţiale, dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de formă, mărime şi culoare, consolidarea schemei corporale. De asemenea, copilul va fi ajutat şi învăţat să realizeze o analiză şi sinteză a elementelor grafo-lexice (combinări şi recombinări de cuburi/bileţele inscripţionate cu litere, ex.: R-A-C, C-R-A, A-R-C, C-A-R; S-A-T, S-A-C, S-A-R, S-A-Ş,etc.; combinări, recombinări de silabe; scriere colorată/colorarea literelor care se confundă ex. P-B, C-G, F-V, etc); copilul va fi ajutat să-şi conştientizeze greşelile şi să se corecteze singur, va fi ajutat să analizeze şi să înţeleagă sensul celor citite. Evident, fiecare copil dislexic are particularităţile sale şi metodele terapeutice vor fi adaptate acestor particularităţi.

De asemenea, este important de precizat că terapia preventivă şi intervenţia timpurie ar trebui să preocupe părinţii ai căror copii manifestă, chiar şi mici tulburări în planul limbajului verbal, capacităţii de concentrare a atenţiei, memoriei auditive şi vizuale, orientării spaţio-temporale, toate acestea putând avea influenţă negativă asupra învăţării scris-cititului. Evaluarea copilului de către un specialist şi terapia specifică, încă din preşcolaritate, pot contribui la evitarea eşecurile şcolare şi instalarea unor trăsături negative de caracter.

Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să-i ofere copilului modele pozitive, să-i transmită plăcerea şi să-i dezvolte curiozitatea pentru lectură şi scriere (cărţi cu poveşti, citirea afişelor, jocuri de cuvinte, rebusuri pentru copii). Psiholog, logoped psihoterapeut Simona Hint tel: 0740054037 Oradea

Ce este teroarea-pavorul nocturn?

Pavorul nocturn este acelasi lucru cu teroarea nocturna „crizele nocturne” si reprezinta o problema frecventa printre copiii cu varste intre 3 si 8 ani. Acesta se caracterizeaza prin intreruperea brusca a somnului si trezirea intr-o stare de panica si agitatie. Teroarea nocturna este diferita de cosmarurile clasice, pentru ca apar in faze diferite ale unui ciclu normal de somn si se manifesta diferit.
Pavorul nocturn favorizeaza sexul masculin si desi este frecvent intre 3 si 8 ani, se pare ca varstele de varf maxim in care apare se incadreaza intre 3 si 5 ani. Insa pot aparea si la preadolescenti, fete si chiar adulti. Ele apar in prima parte a noptii, dureaza aproximativ 10-20 de minute, apoi copilul poate adormi la loc.
Cand apare si care sunt cauzele?
Pavorul nocturn apare la putin timp dupa ce copilul a adormit. Majoritatea cazurilor se inregistreaza la o perioada de aproximativ 90 de minute dupa culcare, in faza de somn NREM (non-REM).
De cele mai multe ori, parintii putin disting intre aceste doua tulburari ale somnului la copilul mic. Ca si criterii de departajare intre cosmar si teroarea nocturna :
1. Cosmarul se produce intr-o faza a somnului speciala, numita REM (cu miscari oculare intense), faza a somnului cu vise si paralizie fiziologica de somn. Aceasta faza a somnului apare undeva dupa mijlocul noptii- catre dimineata. Copilul cand are un cosmar, se trezeste brusc, plange, isi cheama parintii in ajutor si poate reproduce partial sau in totalitate visul terifiant. La trezire, dimineata isi aminteste episodul.

2.Pavorul nocturn apare intr-o faza a somnului diferita de cea in care apare cosmarul, si anume in faza nonREM. Este faza somnului fara vise, in care corpul se odihneste profund. De obicei, acest episod de pavor nocturn apare la 2-3 ore dupa ce copilul a adormit, copilul se trezeste brusc, cuprins de o anxietate foarte mare (mai mare ca cea resimtita la cosmar), are ochii deschisi dar nu-si recunoaste parintii, tipa, urla, loveste si se linisteste greu. De obicei episodul dureaza pana in 20 minute si copilul nu si-l aminteste la trezire.
Care sunt simptomele?
Simptomele pavorului nocturn variaza de la un copil la altul. Insa cele mai frecvente manifestari ale acestei tulburari de somn sunt:
teama constanta sau stare de teroare care apare pe timp de noapte;
-transpiratia;
-strigate puternice; poate duce si la voma
-incapacitate de a explica ce s-a intamplat;
-trezire brusca din somn;
-imposibilitatea de a fi trezit imediat si pe deplin;
-stare de confuzie;
-dificultate in a se calma;
-incapacitatea de a-si aduce aminte a doua zi de ce s-a intamplat cu o seara inainte.
Care este tratamentul pavorului nocturn?
Pana la varsta de 3 ani, copilul nu distinge cu claritate realul de imaginar. Prin urmare evenimentele din viata diurna pot continua sub forma de vise traite la intensitate maxima de catre copil. In vis, parti din evenimente, oameni, animale, personaje din povesti aparent inofensive copilului, se pot transforma in adevarate evenimente stresante, creaturi periculoase care il urmaresc in intentia de a-i face rau lui sau apropiatilor lui.
Indiferent despre care vorbim, atat la cosmar cat si la pavor, vorbim despre suferinta. Suferinta copilului care traieste real acea spaima si suferinta parintilor care asista la spaima copilului lor insotita de sentimente de neputinta si poate vinovatie. Daca la cosmar, copilul se linisteste relativ repede pentru ca se trezeste si isi regaseste parintii, copilul care traieste spaima terorii nocturne, este mai greu de ajutat. Unii specialisti recomanda trezirea copilului prin atingerea lui pe frunte cu o compresa uda, sau aprinderea luminii, luarea lui in brate cu forta. Altii spun ca este important sa nu se trezeasca din somn, sa lasam copilul sa se linisteasca singur si sa adoarma la loc. Totul depinde de cat de intens este acel episod si mai ales de ce anume este provocat!
Ajungem la cauze de natura emotionala, dupa ce am sters de pe lista noastra cauzele de ordin somatic (otita, eruptie dentara, obstructie nazala, viroze respiratorii, etc), cauzele de ordin ambiental (temperatura scazuta sau crescuta din camera copilului, umiditatea scazuta, lumina puternica, sunete deranjante), cauze care tin de o lipsa a igienei somnului (dulciuri si energizante inainte de somn, televizor si calculator in camera de somn, dormitul la TV, desene animate violente, suprasolicitarea nervoasa prin lipsa de somn).
Daca ajungem la cauzele de natura emotionala, ne intrebam… Ce anume streseaza copilul pe timpul zilei? S-a modificat ceva din rutina lui zilnica? Apare un fratior? A inceput gradinita? Parintii se cearta des si copilul simte tensiunea dintre ei? A schimbat locuinta? Este in programul de olita si de renuntare la scutece? I se cere prea des de parinti sa -si controleze impulsurile agresive? Se simte neglijat? etc. Copilul de 2-3 ani este inca sub imperiul imulsurilor si nu detine mecanisme perfecte in ceea ce priveste amanarea sau anularea anumitor impulsuri. Cerinta parintilor de a nu mai face pe el sau de a nu mai lovi surioara la nervi pare asa de complicata si greu de realizat incat copilul, in dorinta de a obtine aprobarea parentala depune eforturi foarte mari, iar consecinta acestor eforturi depuse de copil pe durata zilei, poate lua forma unor frici pe durata somnului. Frica de a nu mai fi iubit de mama daca face pe el in continuare sau daca loveste surioara la nervi, etc.De obicei frica din vis dispare in momentul in care copilul ajunge sa-si controleze pe deplin impulsul/comportamentul vizat de parinti.
Este foarte important identificarea acestor factori diurni care streseaza copilul, urmarind cu atentie comportamentul lui. Identificarea nevoilor emotionale ale copilului si raspunsul parental pormpt si adecvat la aceste nevoi au ca ecou pozitiv – un somn linistit si odihnitor la copil.
In cazul in care teroarea nocturna afecteaza grav calitatea vietii se poate apela si la psihoterapie sau consiliere psihologica. Uneori, pavorul nocturn poate fi un simptom al unei probleme de ordin psihologic.
Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel:0740054037 Oradea

DISARTRIA LA COPII

Disartria este o tulburare motorie de limbaj caracterizata printr-o slabire a muschilor gurii, fetei si ai sistemului respirator in urma unui accident vascular cerebral sau a altei leziuni ale creierului. Tipul cat si severitatea disartriei depind de locul in care sistemul nervos a fost afectat.

Ca si cauze ale disartriei includ: accidentul vascular cerebral, leziuni ale capului, paralizia cerebrala si distrofia musculara. Atat copiii cat si adultii pot fi diagnosticati cu disartrie.

Semne si simptome

O persoana diagnosticata cu disartrie poate prezenta urmatoarele simptome, in functie de gravitatea si locul in care s-a produs lezarea sistemului nervos:

Limbaj nearticulat

• Tulburari ale volumului vocii (soptitul)
• Incetinirea vorbirii
• Accelerarea vorbirii
• Miscari limitate ale limbii, buzelor si maxilarului
• Intonatie anormala
• Schimbari in calitatea vocii (vorbire „nazala” sau „infundata”)
• Raguseala
• Salivare excesiva
• Dificultati in mestecare si inghitire

Diagnostic

Specialistul poate evalua o persoana cu dificultati de vorbire si poate determina natura cat si severitatea problemei. Acesta va evalua miscarile buzelor, limbii si fetei, cat si respiratia, calitatea vocii etc.

Tratament

Acesta depinde de cauza, tipul si severitatea simptomelor. Specialistul va lucra pentru a imbunatati abilitatile de comunicare.

Tratamentul se poate axa pe:

• Incetinirea ritmului vorbirii.
• Exercitii de respiratie.
• Intarirea muschilor cu rol in vorbire.
• Cresterea miscarii gurii, limbii si buzelor.
• Exerctitii de articulatie pentru a creste claritatea vorbirii.
• In cazurile severe, se poate invata folosirea mijloacelor de comunicare.

Sfaturi pentru persoanele cu disartrie:

Incercati sa deschideti conversatia folosind un singur cuvant sau o propozitie scurta inainte de a incepe propozitii si fraze complexe.

• Verificati cu cei din jur pentru a va asigura ca va inteleg.
• Vorbiti rar si cu un volum ridicat al vocii; faceti pauze frecvent in timpul vorbirii.
• Incercati sa limitati conversatiile atunci cand sunteti obositi.
• Incercati sa folositi si alte metode pentru intarirea comunicarii, gesturi de exemplu.

Sfaturi pentru ascultator:

· Reduceti factorii ce v-ar putea distrage cat si zgomotul de fond.

• Cresteti nivelul de atentie atunci cand comunicati cu persoana cu disartrie.
• Priviti persoana in timp ce aceasta vorbeste.
• Informati interlocutorul atunci cand aveti dificultati in a intelege ceea ce spun.

LOGOPED SIMONA HINT ORADEA, TEL 0740054037

HIPOACUZIA

Hipoacuzia reprezinta incapacitatea partială sau totală de a auzi.

O persoană “hipoacuzica” are pierdere de auz. Dar în spatele acestei pierderi de auz exprimat în decibeli se află o serie întreagă de probleme: alegerea limbii, modul de comunicare, auto-perceptia si identitatea.

Pierderea auzului si surditatea sunt legate de volumul de sunet pe care o persoană il poate percepe, si, de asemenea, pe teren (sau frecventa) de sunet.

Unii oameni au anumite dificultăti de auz, cum ar fi dificultati in perceperea sunetelor înalte sau grave, care se pot traduce într-o dificultate de a auzi voci ascutite sau terne si au implicatii pentru predarea si învătare situatiilor. Acest lucru nu este ceva ce poate fi corectat sau restaurat cu ajutorul unui aparat auditiv. Protezele auditive pot creste volumul de sunet, dar nu pot compensa pierderea de frecventă.

Exista mai multe cauze ale hipoacuziei. Unii oameni se nasc surzi din cauza unei afectiuni ereditara, sau au avut probleme congenitale, cum ar fi cele asociate cu rubeola. Altii pot devenii surzi ca urmare a prejudiciului, boli sau expunerea la zgomot excesiv.

Pierderea partiala sau totală a auzului, corelată cu momentul vietii în care s-a dezvoltat, are adesea un impact asupra stilului de comunicare a unei persoane. Persoanele afectate folosesc o varietate de metode de comunicare, inclusiv limbajul semnelor, şi de multe ori, mai multe forme simultan.

Experientele unui copil hipoacuzic depind foarte mult de gravitatea afecţiunii, de preferintele lor în comunicare, de experienta lor anterioară si de relatia lor cu mediul şi cu societatea. Chiar si într-o şcoală care se străduieşte să ofere un mediu prietenos si de a răspunde la nevoile elevilor săi hipoacuzici, există încă posibilitatea să existe probleme legate de comunicare.

Este important să ne amintim că elevii hipoacuzicii sunt întotdeauna cea mai bună sursă de informare în acest domeniu, si de a asculta în mod corespunzător la observatiile si preocupările lor. Multi copii hipoacuzicii au experiente pozitive de studiu în învătământul superior si incluziunea socială.

Cu toate acestea, într-un mediu in care se tine cont mai putin sau deloc de astfel de afecţiuni, o persoană hipoacuzica se poate simti izolată, confuză si frustrată. Se poate ca informaţiile transmise de un hipoacuzic să fie gresit întelese sau pierdute – acest lucru este valabil pentru sunete atât verbale cat si non-verbale. Încercarea de a percepe sunetele sau cititul pe buze pot constitui o provocare si pot deveni obositoare la un moment dat.

Logoped Simona Hint tel 0740054037