Ce este teroarea-pavorul nocturn?

Pavorul nocturn este acelasi lucru cu teroarea nocturna „crizele nocturne” si reprezinta o problema frecventa printre copiii cu varste intre 3 si 8 ani. Acesta se caracterizeaza prin intreruperea brusca a somnului si trezirea intr-o stare de panica si agitatie. Teroarea nocturna este diferita de cosmarurile clasice, pentru ca apar in faze diferite ale unui ciclu normal de somn si se manifesta diferit.
Pavorul nocturn favorizeaza sexul masculin si desi este frecvent intre 3 si 8 ani, se pare ca varstele de varf maxim in care apare se incadreaza intre 3 si 5 ani. Insa pot aparea si la preadolescenti, fete si chiar adulti. Ele apar in prima parte a noptii, dureaza aproximativ 10-20 de minute, apoi copilul poate adormi la loc.
Cand apare si care sunt cauzele?
Pavorul nocturn apare la putin timp dupa ce copilul a adormit. Majoritatea cazurilor se inregistreaza la o perioada de aproximativ 90 de minute dupa culcare, in faza de somn NREM (non-REM).
De cele mai multe ori, parintii putin disting intre aceste doua tulburari ale somnului la copilul mic. Ca si criterii de departajare intre cosmar si teroarea nocturna :
1. Cosmarul se produce intr-o faza a somnului speciala, numita REM (cu miscari oculare intense), faza a somnului cu vise si paralizie fiziologica de somn. Aceasta faza a somnului apare undeva dupa mijlocul noptii- catre dimineata. Copilul cand are un cosmar, se trezeste brusc, plange, isi cheama parintii in ajutor si poate reproduce partial sau in totalitate visul terifiant. La trezire, dimineata isi aminteste episodul.

2.Pavorul nocturn apare intr-o faza a somnului diferita de cea in care apare cosmarul, si anume in faza nonREM. Este faza somnului fara vise, in care corpul se odihneste profund. De obicei, acest episod de pavor nocturn apare la 2-3 ore dupa ce copilul a adormit, copilul se trezeste brusc, cuprins de o anxietate foarte mare (mai mare ca cea resimtita la cosmar), are ochii deschisi dar nu-si recunoaste parintii, tipa, urla, loveste si se linisteste greu. De obicei episodul dureaza pana in 20 minute si copilul nu si-l aminteste la trezire.
Care sunt simptomele?
Simptomele pavorului nocturn variaza de la un copil la altul. Insa cele mai frecvente manifestari ale acestei tulburari de somn sunt:
teama constanta sau stare de teroare care apare pe timp de noapte;
-transpiratia;
-strigate puternice; poate duce si la voma
-incapacitate de a explica ce s-a intamplat;
-trezire brusca din somn;
-imposibilitatea de a fi trezit imediat si pe deplin;
-stare de confuzie;
-dificultate in a se calma;
-incapacitatea de a-si aduce aminte a doua zi de ce s-a intamplat cu o seara inainte.
Care este tratamentul pavorului nocturn?
Pana la varsta de 3 ani, copilul nu distinge cu claritate realul de imaginar. Prin urmare evenimentele din viata diurna pot continua sub forma de vise traite la intensitate maxima de catre copil. In vis, parti din evenimente, oameni, animale, personaje din povesti aparent inofensive copilului, se pot transforma in adevarate evenimente stresante, creaturi periculoase care il urmaresc in intentia de a-i face rau lui sau apropiatilor lui.
Indiferent despre care vorbim, atat la cosmar cat si la pavor, vorbim despre suferinta. Suferinta copilului care traieste real acea spaima si suferinta parintilor care asista la spaima copilului lor insotita de sentimente de neputinta si poate vinovatie. Daca la cosmar, copilul se linisteste relativ repede pentru ca se trezeste si isi regaseste parintii, copilul care traieste spaima terorii nocturne, este mai greu de ajutat. Unii specialisti recomanda trezirea copilului prin atingerea lui pe frunte cu o compresa uda, sau aprinderea luminii, luarea lui in brate cu forta. Altii spun ca este important sa nu se trezeasca din somn, sa lasam copilul sa se linisteasca singur si sa adoarma la loc. Totul depinde de cat de intens este acel episod si mai ales de ce anume este provocat!
Ajungem la cauze de natura emotionala, dupa ce am sters de pe lista noastra cauzele de ordin somatic (otita, eruptie dentara, obstructie nazala, viroze respiratorii, etc), cauzele de ordin ambiental (temperatura scazuta sau crescuta din camera copilului, umiditatea scazuta, lumina puternica, sunete deranjante), cauze care tin de o lipsa a igienei somnului (dulciuri si energizante inainte de somn, televizor si calculator in camera de somn, dormitul la TV, desene animate violente, suprasolicitarea nervoasa prin lipsa de somn).
Daca ajungem la cauzele de natura emotionala, ne intrebam… Ce anume streseaza copilul pe timpul zilei? S-a modificat ceva din rutina lui zilnica? Apare un fratior? A inceput gradinita? Parintii se cearta des si copilul simte tensiunea dintre ei? A schimbat locuinta? Este in programul de olita si de renuntare la scutece? I se cere prea des de parinti sa -si controleze impulsurile agresive? Se simte neglijat? etc. Copilul de 2-3 ani este inca sub imperiul imulsurilor si nu detine mecanisme perfecte in ceea ce priveste amanarea sau anularea anumitor impulsuri. Cerinta parintilor de a nu mai face pe el sau de a nu mai lovi surioara la nervi pare asa de complicata si greu de realizat incat copilul, in dorinta de a obtine aprobarea parentala depune eforturi foarte mari, iar consecinta acestor eforturi depuse de copil pe durata zilei, poate lua forma unor frici pe durata somnului. Frica de a nu mai fi iubit de mama daca face pe el in continuare sau daca loveste surioara la nervi, etc.De obicei frica din vis dispare in momentul in care copilul ajunge sa-si controleze pe deplin impulsul/comportamentul vizat de parinti.
Este foarte important identificarea acestor factori diurni care streseaza copilul, urmarind cu atentie comportamentul lui. Identificarea nevoilor emotionale ale copilului si raspunsul parental pormpt si adecvat la aceste nevoi au ca ecou pozitiv – un somn linistit si odihnitor la copil.
In cazul in care teroarea nocturna afecteaza grav calitatea vietii se poate apela si la psihoterapie sau consiliere psihologica. Uneori, pavorul nocturn poate fi un simptom al unei probleme de ordin psihologic.
Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel:0740054037 Oradea

DISARTRIA LA COPII

Disartria este o tulburare motorie de limbaj caracterizata printr-o slabire a muschilor gurii, fetei si ai sistemului respirator in urma unui accident vascular cerebral sau a altei leziuni ale creierului. Tipul cat si severitatea disartriei depind de locul in care sistemul nervos a fost afectat.

Ca si cauze ale disartriei includ: accidentul vascular cerebral, leziuni ale capului, paralizia cerebrala si distrofia musculara. Atat copiii cat si adultii pot fi diagnosticati cu disartrie.

Semne si simptome

O persoana diagnosticata cu disartrie poate prezenta urmatoarele simptome, in functie de gravitatea si locul in care s-a produs lezarea sistemului nervos:

Limbaj nearticulat

• Tulburari ale volumului vocii (soptitul)
• Incetinirea vorbirii
• Accelerarea vorbirii
• Miscari limitate ale limbii, buzelor si maxilarului
• Intonatie anormala
• Schimbari in calitatea vocii (vorbire „nazala” sau „infundata”)
• Raguseala
• Salivare excesiva
• Dificultati in mestecare si inghitire

Diagnostic

Specialistul poate evalua o persoana cu dificultati de vorbire si poate determina natura cat si severitatea problemei. Acesta va evalua miscarile buzelor, limbii si fetei, cat si respiratia, calitatea vocii etc.

Tratament

Acesta depinde de cauza, tipul si severitatea simptomelor. Specialistul va lucra pentru a imbunatati abilitatile de comunicare.

Tratamentul se poate axa pe:

• Incetinirea ritmului vorbirii.
• Exercitii de respiratie.
• Intarirea muschilor cu rol in vorbire.
• Cresterea miscarii gurii, limbii si buzelor.
• Exerctitii de articulatie pentru a creste claritatea vorbirii.
• In cazurile severe, se poate invata folosirea mijloacelor de comunicare.

Sfaturi pentru persoanele cu disartrie:

Incercati sa deschideti conversatia folosind un singur cuvant sau o propozitie scurta inainte de a incepe propozitii si fraze complexe.

• Verificati cu cei din jur pentru a va asigura ca va inteleg.
• Vorbiti rar si cu un volum ridicat al vocii; faceti pauze frecvent in timpul vorbirii.
• Incercati sa limitati conversatiile atunci cand sunteti obositi.
• Incercati sa folositi si alte metode pentru intarirea comunicarii, gesturi de exemplu.

Sfaturi pentru ascultator:

· Reduceti factorii ce v-ar putea distrage cat si zgomotul de fond.

• Cresteti nivelul de atentie atunci cand comunicati cu persoana cu disartrie.
• Priviti persoana in timp ce aceasta vorbeste.
• Informati interlocutorul atunci cand aveti dificultati in a intelege ceea ce spun.

LOGOPED SIMONA HINT ORADEA, TEL 0740054037

HIPOACUZIA

Hipoacuzia reprezinta incapacitatea partială sau totală de a auzi.

O persoană “hipoacuzica” are pierdere de auz. Dar în spatele acestei pierderi de auz exprimat în decibeli se află o serie întreagă de probleme: alegerea limbii, modul de comunicare, auto-perceptia si identitatea.

Pierderea auzului si surditatea sunt legate de volumul de sunet pe care o persoană il poate percepe, si, de asemenea, pe teren (sau frecventa) de sunet.

Unii oameni au anumite dificultăti de auz, cum ar fi dificultati in perceperea sunetelor înalte sau grave, care se pot traduce într-o dificultate de a auzi voci ascutite sau terne si au implicatii pentru predarea si învătare situatiilor. Acest lucru nu este ceva ce poate fi corectat sau restaurat cu ajutorul unui aparat auditiv. Protezele auditive pot creste volumul de sunet, dar nu pot compensa pierderea de frecventă.

Exista mai multe cauze ale hipoacuziei. Unii oameni se nasc surzi din cauza unei afectiuni ereditara, sau au avut probleme congenitale, cum ar fi cele asociate cu rubeola. Altii pot devenii surzi ca urmare a prejudiciului, boli sau expunerea la zgomot excesiv.

Pierderea partiala sau totală a auzului, corelată cu momentul vietii în care s-a dezvoltat, are adesea un impact asupra stilului de comunicare a unei persoane. Persoanele afectate folosesc o varietate de metode de comunicare, inclusiv limbajul semnelor, şi de multe ori, mai multe forme simultan.

Experientele unui copil hipoacuzic depind foarte mult de gravitatea afecţiunii, de preferintele lor în comunicare, de experienta lor anterioară si de relatia lor cu mediul şi cu societatea. Chiar si într-o şcoală care se străduieşte să ofere un mediu prietenos si de a răspunde la nevoile elevilor săi hipoacuzici, există încă posibilitatea să existe probleme legate de comunicare.

Este important să ne amintim că elevii hipoacuzicii sunt întotdeauna cea mai bună sursă de informare în acest domeniu, si de a asculta în mod corespunzător la observatiile si preocupările lor. Multi copii hipoacuzicii au experiente pozitive de studiu în învătământul superior si incluziunea socială.

Cu toate acestea, într-un mediu in care se tine cont mai putin sau deloc de astfel de afecţiuni, o persoană hipoacuzica se poate simti izolată, confuză si frustrată. Se poate ca informaţiile transmise de un hipoacuzic să fie gresit întelese sau pierdute – acest lucru este valabil pentru sunete atât verbale cat si non-verbale. Încercarea de a percepe sunetele sau cititul pe buze pot constitui o provocare si pot deveni obositoare la un moment dat.

Logoped Simona Hint tel 0740054037