Copilul meu de 2 ani nu vorbeste?

Intarzierea vorbirii la copil este unul dintre motivele pentru care o familie se prezinta la psiholog. Unii o fac la timp, pentru ca sunt fini observatori si nu se bazeaza doar pe filozofia ”fiecare copil are ritmul lui, al nostru e mai lenes, seamana cu tatal sau, si el a vorbit dupa 3 ani”. Limbajul expresiv al unui copil cuprinde partea non-verbala, de gesturi, mimica si partea verbala.

De multe ori un copil nu poate articula, nu scoate vorbe inteligibile pentru adultii din jur, dar este evident faptul ca intelege, ca empatizeaza, ca interactioneaza non-verbal cu adultii din jur. De altfel inca din perioada de sugar ganguritul, zambitul cu directie, sunetele melodioase sunt tot o forma de limbaj, de comunicare, de interactiune. 

Care sunt semnalele de alarma

Din pacate nu exista o definitie standard care sa evalueze intarzierea vorbirii la copil, din acest motiv se intampla probabil ca parintii sa ajunga tarziu la medic pentru evaluare. In literatura de specialitate sunt notate asa zisele “red flags”, adica semnalele de alarma, care ar trebui sa atraga atentia parintilor asupra modului in care se dezvolta cel mic: 

  • absenta ganguritului sau lipsa de raspuns prin gangurit la vocea parintilor in primul an de viata
  • folosirea cuvintelor sau silabelor din “mama” sau “tata” cu sens dupa varsta de 1 an
  • aratatul cu degetul pentru identificarea unui obiect anume dupa 18 luni

Este asadar mai important ca cel mic sa inteleaga ceea ce i se vorbeste, decat sa raspunda verbal imediat, sa comunice non-verbal cu adultii din jur, sa aiba contact vizual bun.

Studiile efectuate pe cohorte numeroase de copii au stabilit cateva “milestone-uri”- asa-zise pietre de hotar in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului la copii si anume:

De la nastere pana la 2 luni:

  • plange
  • intoarce capul la auzul vocii parintilor

Intre 2-4 luni:

  • gangureste
  • zambeste social
  • urmareste intentionat fetele celor din jur

De la 6 luni:

  • repeta sunete (mmmammma, uneori doar cand plange)
  • raspunde cu privirea cand este strigat, nu neaparat la nume

De la 12 luni:

  • spune primele cuvinte (aproximative)
  • foloseste ganguritul cu inflexiuni, cu nuante ale vocii, care exprima starea
  • repeta sunete sau gesturi doar ca sa atraga atentia
  • raspunde comenzilor simple, de exemplu “adu-mi mingea”
  • raspunde la “nu” cu oprirea activitatii

Intre 15-18 luni:

  • arata partile corpului cu degetul 
  • executa o comanda verbala mai complexa

Intre 18-24 luni:

  • poate folosi propozitii formate din 2 cuvinte ex ”mama lapte, caine acolo”
  • arata obiectele cu degetul cand i se solicita

Intre 24-36 luni:

  • raspunde intrebarilor simple, de exemplu “cum te cheama?”
  • 50% inteligibil
  • poate executa 2 comenzi la rand

Intre 36 – 48 luni:

  • foloseste 4-5 cuvinte in propozitie
  • incepe sa foloseasca pronumele si pluralul 
  • 75% inteligibil
  • intelege plasamentul obiectelor in camera (sub, deasupra, pe)

Intre 48 – 72 luni:

  • vorbeste corect in propozitii complexe
  • executa comenzi complexe

Copiii cu intarzieri de vorbire pot sa nu fie recunoscuti de parinti ca atare, dar sunt prezentati avand tantrumuri numeroase, fiind opozanti si in general greu gestionabili. Este extrem de important ca la primul semnal de alarma parintii sa comunice cu medicul pediatru sau medicul de familie, pentru a stabili o evaluare si o eventuala conduita, pentru a extinde aria cauzelor posibile pentru intarzierea vorbirii. De multe ori este doar o intarziere relativa, copiii intelegand si recuperand usor, dar exista si situatii in care este vorba de o afectare organica in ceea ce priveste auzul, o afectare globala, inclusiv la nivel neurologic, o tulburare din spectrul autismului sau pur si simplu o expunere limitata la limbaj, mai exact copilului nu i se vorbeste suficient si este expus prea mult si prea de timpuriu ecranelor.

Ce pot face parintii

De multe ori copiii sunt uitati in fata televizorului urmarind canale de desene animate in care nu este folosit limbajul verbal, sunetele fiind muzicale, dar monotone si repetitive. Acest tip de interactiune este una extrem de nociva, chiar mai nociva decat desenele animate cu personaje care comunica intre ele, conducand frecvent la autizarea copiilor, “mutirea” acestora si inhibarea dorintei de a vorbi, acestia invatand astfel comunicarea prin imitarea unui limbaj non-verbal. 

Parintii pot “preveni” intarzierea vorbirii copiilor implicandu-se prin tipuri de activitati precum: 

  • cititul de povesti cu voce tare
  • mersul cu autobuzul, trenul, la zoo, la teatru
  • explicarea si povestirea activitatilor din viata de zi cu zi, chiar daca aparent cei mici nu inteleg
  • implicarea copiilor in munca din gospodarie
  • evitarea expunerii la ecrane 

Intotdeauna cand parintii suspicioneaza o intarziere a vorbirii copilului lor este bine sa nu se bazeze pe ideea “toti copiii sunt diferiti”, ci sa se adreseze pediatrului sau medicului de familie. Acestia pot intotdeauna evalua copilul si in functie de situatie, il pot indruma catre psihiatru, neurolog sau ORL-ist. Psihologul pediatru, desi de multe ori de ajutor, nu trebuie sa fie niciodata prima persoana pe care sa o viziteze parintii, ci impreuna cu pediatrul si psihiatrul sa creeze o echipa multidisciplinara care sa evalueze situatia. Logopedul poate fi de ajutor, daca medicul pediatru considera, in cazul in care intarzierea este doar de limbaj si este solicitata interventia acestuia, in general, dupa varsta de 3-4 ani.

Ca in majoritatea situatiilor este bine sa existe deschidere din partea parintilor catre medic sau psiholog, pentru ca o problema recunoscuta si acceptata este pe jumatate rezolvata.

Psiholog, Logoped Oradea Simona Hint tel:0740054037

Cum gestionam crizele de furie la copii?

Tantrum-ul reprezintă aspectele comportamentale ale copilului cu vârsta mai mare de 18 luni, manifestate sub formă de furie dificil de controlat, exprimată prin plâns insistent, țipete și agitație fizică. Din exterior, aceste aspecte comportamentale ale copiilor sunt descrise ca fiind dificil de gestionat de către cei mai mulți dintre părinți, sunt greu de prevăzut și pot escalada până la forme de agresivitate orientată către cei din jur, sub formă de lovituri în timp ce se trântesc pe jos, ciupit, mușcat, precum și lovitul obiectelor din imediata apropiere.

Majoritatea părinților își amintesc perioadele tumultoase de dezlănțuiri comportamentale ale celor mici apărute după vârsta de un an și jumătate; au fost observate unele cazuri în care debutul acestor comportamente a apărut mai devreme cu câteva luni. A devenit deja un automatism în rândul grupurilor de părinți să se confirme acest set de comportamente intense, mai puțin plăcute ca manifestare, dar necesare celor mici în scopul de a-și manifesta propriile dorințe și nevoi, în absența posibilității de a se face înțeleși folosind limbajul expresiv.
Momentul de debut al acestor comportamente vine la pachet cu dezvoltarea treptată a nevoii de autonomie a celor mici în relație cu mediul înconjurător și cu tot ceea le poate oferi el. Deocamdată este etapa în care limbajul copiilor încă nu este suficient de dezvoltat pentru a le asigura comunicarea cu cei din jur, astfel încât să se poată asigura că nevoile și dorințele lui sunt corect preluate de către părinți, bunici sau alte persoane care se ocupă cu îngrijirea lui, iar în acest fel este dificil de evitat ca cel mic să nu acumuleze frustare și nemulțumire.
Cunoaștem foarte bine modul în care emoțiile de bază (bucuria, frica, supărarea, dezgustul, surpriza, furia) ne influențează variabil dispoziția pe perioada unei zile obișnuite, în paralel, universul în dezvoltare al copiilor mici ajunge să le facă cunoscute și aceste emoții și, de foarte multe ori, tantrum-ul devine expresia unor emoții dificil de gestionat și de tolerat.
În majoritatea cazurilor este natural ca tantrum-urile să fie depășite, sau să apară mult mai rar în jurul vârstei de 3 ani, moment care se suprapune peste integrarea/acomodarea copilului în colectivitate, în grupuri de copii cu vârste similare și activități interactive, să dezvolte alianță și atașament și față de alte persoane adulte/copii de aceeași vârstă, în afară de membrii familiei apropriate.
În această perioadă cei mai mulți copii trec la o etapă nouă, cu achiziții noi pe parte de limbaj, pe dezvoltarea cognitivă, emoțională cât și pe abilități de relaționare, iar în mod firesc copiii nu mai acumulează frustrări datorate dificultăților în exprimare și comunicare cu mediul înconjurător.

Situațiile care pot declanșa tantrum-ul:

  • schimbarea rapidă a mediului în care copilul desfășoară activitățile principale (acasă, grădiniță, domiciliul altor rude, spații de joacă, vizite la medic);
  • competiția pentru jucării cu alți copii;
  • când limbajul nu ajută la a cere precis anumite lucruri dorite;
  • momentele de tensiune/conflicte între părinți;
  • situațiile de gelozie fraternă;
  • părinții fac acțiuni/iau decizii pe care copilul le observă pentru prima dată și nu știe ce așteptări să își formeze;
  • când nevoile de bază ale copiilor sunt realizate fără un program clar definit;
  • testează sarcini/activități care le depășesc nivelul de autonomie.

Cum pot părinții să prevină sau să scurteze desfășurarea unui tantrum?

  1. Este recomandat să scoatem copilul din situația tensionată/locul care a generat tensiune, pentru a se calma.
  2. Ignorați criza, însă rămâneți alături de copil până se liniștește.
  3. Sugerați copilului un comportament pozitiv după ce criza se diminuează.
  4. Este bine să îi explicăm copilului felul în care se simt anumite emoții (dacă lovește să spună: „sunt supărat, nervos, lovitura doare”.
  5. Să fie formulate către copil așteptări/cerințe clare.
  6. Cerințele formulate să nu depășească nivelul actual de achiziții al copilului.
  7. Păstrați pe cât posibil o rutină cunoscută/potrivită copilului în programul zilnic.
  8. Evitați accesul copilului la stimuli perturbatori (obiecte nepotrivite/locuri nepotrivite).
  9. Copilul este încântat din când în când să facă propriile alegeri (opțiunile fiind dirijate de părinte).
  10. Copilul va reacționa mai bine dacă este anunțat din timp asupra posibilelor schimbări din programul zilnic.
  11. În funcție de vârsta copilului este recomandat să fie îndrumat să își exprime frustrarea verbal și nu prin acțiuni.
  12. Înainte de a începe o activitate este bine ca regulile să fie discutate cu copilul.
  13. Oferiți un exemplu personal de reacții adaptative la situații tensionate/imprevizibile.

De ce copilul meu nu vrea sa vorbeasca?

Întârzierile de vorbire și problemele de limbaj sunt atât de frecvente, încât se poate afirma că nu este copil care să nu fi avut de depășit o dificultate din această categorie în mica copilărie.

Până la un punct, dificultățile de limbaj – inclusiv întârzierile de vorbire sunt absolut normale, iar marea majoritate a copiilor le depășesc singuri sau cu ajutor, până la vârsta de doi ani jumătate- trei ani.

Niciun copil nu seamănă cu altul

Aceste întârzieri de limbaj nu sunt semnul unor afecțiuni și nu sunt un motiv de îngrijorare reală, dar verdictul trebuie să vine doar din partea specialiștilor, în urma unor evaluări de ansamblu și a unor analize specifice. Părințiilor îngrijorați de faptul că cel mic este foarte tăcut când colegii lui sunt deja vorbăreți, le spunem două lucruri. Primul este acela că niciun copil nu seamănă cu altul, iar ritmul de dezvoltare este specific pentru fiecare în parte. Al doilea lucru important este că se poate vorbi despre întârzierile de vorbire numai în cadrul unui concept mai larg, care asociază dificultăților de a vorbi, dificultăți de înțelegere, de scriere, de citire, de mimică și interacțiune socială.

Cele mai frecvențe probleme de limbaj ale copiilor sunt cele din categoria tulburărilor de pronunție.

Dacă vocalele vor fi ușor pronunțate, consoanele, oricare dintre ele, pot ridica probleme copiilor. Uneori, cei mici au dificultăți cu o singură consoană, alteori cu mai multe. Insistența părinților de a vorbi corect, stimularea excesivă și presiunea pusă pe copil, mai ales dacă acesta este mic (doi-patru ani) poate să fie una din cauzele pentru care copilul va avea întârzierile de vorbire.

Este esențial ca un părinte să nu-și forțeze deloc copilul în a atinge pragurile de evoluție standard pentru vârsta lui, pentru că efectul poate să fie exact opus. Dar dacă există sentimentul că ceva nu este în bună regulă și pot exista probleme de dezvoltare și întârzieri în dezvoltarea limbajului, opinia și sfatul medicului sunt necesare. În plus, este bine ca înainte de a duce un copil la logoped, pentru corectarea unor probleme de limbaj sau pentru stimularea limbajului, acesta să fie văzut, analizat și, eventual, investigat de un medic pentru a se elimina orice cauză de natură psihică și somatică care ar putea avea ca efect întârzierile de vorbire.

La fel de bine de știut este faptul că sunt multe afecțiuni de la anomali de structură anatomică, până la autism sau alte afecțiuni de natură psiho-somatică pot avea în tabloul lor simptomatic dificultățile de limbaj sau întârzierea limbajului.

Medicul poate stabili eventualele cauze ale retardului verbal.

În funcție de vârsta copilului, întârzierile de limbaj sau absența tentativelor de lalație (gângurelile copilului de sub un an) sunt un semn care trebuie să te trimită cu cel mic la un control. Medicul va evalua capacitatea auditivă a copilului, nivelul de dezvoltare psihică și cognitivă și poate identifica sau nu o cauză organică sau psihică care să explice întârzierea dezvoltării limbajului. Medicul poate stabili eventualele cauze ale retardului verbal. Definitoriu este că un copil cu retard de limbaj, pâna la vârsta de trei ani, folosește un număr redus de cuvinte, le pronunță greșit, nu formează propoziții simple, însă are auzul bun și organele fono-articulatorii normal dezvoltate.

Retardul de limbaj  (întârzierea limbajului) poate fi cauzat de: factori neurogeni (din perioada natală și postnatală), boli cronice îndelungate, boli infecțioase, factori psihogeni – un mediu asocial care nu stimulează vorbirea sau exact opusul, supra­solicitare verbală, mediu bilingv, atitudini brutale, șocuri emoționale sau factori genetici numiți generic “inabilitate verbală”, cu transmitere ereditară pe linie paternă, mai frecventă la băieți).

Retardul verbal se caracterizează printr-o întârziere în dezvoltarea motricității generale (o atitudine statică a capului, a trunchiului și mersul) o motilitate redusă a mâinii (nativă sau prin nestimulare). Deseori, evoluția aparatului fonoarticulator se oprește la lalație, exprimarea de vocalele, cu dificultate severă la consoane, silabele reducându-se la cele de la sfârșitul cuvântului, copilul neputând emite cuvinte întregi inteligibil. Apariția cuvintelor are loc târziu, după doi ani și jumătate, vocabularul este redus, acumularea de cuvinte noi redusă sau absentă. Copilul nu formează propoziții, nu cunoaște semnificația multiplă a cuvintelor și are deficit al motricității fine (buze, limbă, degete). Descrierea reprezintă extrema cea mai severă a retardului verbal și este diagnosticat ca atare de medic.

Întârzierile de vorbire, cum se poate corecta problema?

Diagnosticarea precoce este primul pas care poate contribui la recuperare. Retardul verbal nu înseamnă retard intelectual, dar îl induce prin incapacitatea copilului de a se integra în colectivitatea de copii de aceeași vârstă cu el, iar recuperarea depinde de cauzele care au provocat situația și implică o terapie combinată motorie, psihologică și logopedică. Strategia terapeutică este individualizată și trebuie monitorizată pentru a fi în acord cu nevoile reale ale copilului. Colaborarea deschisă între terapeuți și părinți este obligatorie și necesară.

.

Părinții trebuie să știe că a pune presiune pe un copil are efect exact contrar celui urmărit. Copiii nu trebuie forțați, dar trebuie corectați! Stimularea motricității și dexterității mâinii este esențială pentru stimularea vorbirii, zonele corticale care controlează degetele și limba fiind parțial suprapuse. Una din modalitățile prin care logopedul stimulează și corectează vorbirea este creșterea dexterității îndemnând copilul să realizeze activități de finețe cu mânile.

Cea mai bună recuperare se realizează până la vârsta de patru ani când o parte importantă din abilităţile de comunicare se fixează. Peste această vârstă, recupererea problemelor importante de limbaj este mult mai dificilă.

Sfaturi utile pt parinti:

Mai mult, părinții trebuie să-l încurajeze să privească şi să asculte cu atenţie în timp ce ei vorbesc. Este util să nu-l lași să vorbească dacă nu se înţelege ce spune, ajutându-l cu întrebări simple care să aducă răspunsuri simplificate. Repetă în forma corectă, dar nu-l pune se repete pe el și nici nu-l forța. Nu-l certa dacă greșește și nu-l lăuda când vorbește bine, dar spune-i că a vorbit corect când reușește. Foloseşte – când îi vorbești, propoziţii scurte, simple, nu-l copleşi cu explicații și fraze lungi, exprimă-te cu gestică și mimica adecvată. Folosește poezii, vorbește rar și nu folosi diminutive și arată-i că eşti interesat de ceea ce îţi spune şi păstrează contactul vizual cu el în timp ce vorbiți. Contactul vizual stimulează dialogul.

Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel:0740054037.Oradea

Studiu făcut de psihologi orădeni | Tehnologia afectează sănătatea copiilor

Folosirea excesivă a telefonul ori tabletei, dar şi orele petrecute online sau în faţa televizorului le pot provoca copiilor serioase probleme de sănătate. O confirmă studiul efectuat de un grup de psihologi orădeni care au aflat că tehnologia modernă duce la apariţia unor deficienţe de limbaj şi comportament sau chiar a dependenţei. Ca să le prevină, specialiştii vin cu o soluţie simplă: părinţii să le citească poveşti copiilor.

Embedhttp://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978?video=0&width=570&height=320” />

Aşa începeau toate basmele pe care – odatã ca niciodatã – pãrinţii le citeau zilnic copiilor. Acele vremuri au trecut, iar cãrţile de poveşti au fost înlocuite de telefoane inteligente şi tablete pe care cei mici le folosesc tot mai mult şi de la vârste tot mai fragede.

„- Playstation, wii, tabletă şi desene.
– Câte ore pe zi?
– Două, trei, trei ore.”

„Eu lucrez pe laptop. El vede că eu stau se mai joacă cu tata, dar simte nevoie să stea. Poate petrece o oră poate şi mai mult.”

Este o situaţie care dãuneazã sãnãtãţii copiilor, atrage atenţia o echipã de psihologi din Oradea, care îşi bazeazã afirmaţia pe rezultatele unui studiu derulat pe parcursul unui an.

Potrivit specialiştilor, din cei 264 de copii analizaţi şi care utilizeazã mai multe ore telefoane, tablete ori calculatoare, douã treimi prezentau o întârziere mare de vorbire. Un sfert aveau o întârziere moderatã şi doar 12% nu prezentau astfel de probleme.

Au fost analizaţi 264 de copii care folosesc diverse gadgeturi
– 67% prezentau o întârziere mare de vorbire
– 24% prezentau o întârziere moderată de vorbire
– 12% nu prezentau astfel de probleme
sursa: studiu cabinet psiholog Simona Hinţ

„S-a observat că copii cu cât timp stau mai mult timp pe tabletă telefon calculator accentuează întârzierea în limbaj. Duce în timp la adicţii, dependenţe de tehnologie: laptop, calculator, tabletă. Duce la diferite boli fiziologice”, spune Simona Hinţ, psiholog clinician.

Embedhttp://www.digi24.ro/embed/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978?video=1&width=570&height=320” />

„Uniunea Europeană – Comisia – manifestă o oarecare îngrijorare faţă de utilizarea excesivă a gadgeturilor electronice şi a reţelelor de socializare şi a jocurilor online de către copii şi alocă resurse speciale pentru studiu acestui fenomen. Utilizarea smartphone-urilor şi a tabletelor de către copii în clasă duce la scăderea rezultatelor la învăţătură”, explică sociologul Adrian Hatos.

Vindecarea este de duratã, atrag atenţia psihologii, care vin cu soluţii simple: pãrinţii sã le citeascã poveşti celor mici ori sã le ofere cãrţi de colorat.

Povestea de seară relaxează copilul, îl linişteşte, îi dezvoltă acea imaginaţie creatoare, după care ulterior pote să aibă un somn liniştit. Tableta, în schimb, agită”, spune Simona Hinţ.

„Cititul dezvoltă două funcţii ale creierului care sunt esenţiale. Prima este faptul că sporeşte gradul de atenţie pe baza lui apoi se poate clădi orice proces de învăţare. A doilea este că se dezvoltă capacitatea de abstractizare, care dacă nu se dezvoltă până la 6 ani, nu se mai dezvoltă mai departe”, explică, la rândul său, Anca Pop, director educaţional grădiniţa Montessori..

Studiul psihologilor orãdeni a fost efectuat pe grupuri de copii cu vârste cuprinse între un an şi 5 ani, care provin atât din mediul rural, cât şi urban.
Pentru vizionarea online a stiri puteti accesa linkul de mai jos

http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/studiu-tehnologia-afecteaza-sanatatea-copiilor-586978


Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Ingrijorator: stiati ca dependenta de tableta/tel la copii este echivalenta cu dependenta de droguri. Ce este mai sanatos jocul pe tableta/tel sau afara?

Dragi parinti sau cititori, v-ati pus vreodata intrebare cat timp ar trebui sa petreaca un copil in fata tabletei, laptop sau calculator/ televizor?

Psihologii au observat că persoanele care se confruntă cu dependența de gadgeturi moderne, precum tablete sau telefoane mobile, manifestă simptome similare persoanelor dependente de droguri, relatează Live Science.

Din ce in ce mai multi parinti ii lasa pe copiii lor, sa petreaca cat mai mult timp in fata tabletei , nestiind in ce pericol isi expune copilul.

Toti mai multi parinti apeleaza la serviciile noastre cu copiii intarziati din punct de vedere a limbajului( nu vorbesc) sau nu vorbesc corect, cu anxietate generalizata, atacuri de panica, cu copii in episoade depresive, obezii,  anorexici, tulburari de comporatment.

 Oare de ce manifesta toate aceste simptome?

Copiii nu vorbesc deoarece parintii foarte “ocupati”, odata ajunsi acasa nu comunica cu copiii lor sau comunica putin,  copiii fiind cu ochii in tableta sau telefon/ tv/ laptop. De ce se intapla asa? Este foarte comod pentru un parinte sa fie liniste in casa si copilul sa stea cuminte pe tablet sa se joace. Copilul este in lumea lui acolo, este foarte concentrat si atent , ne mai comunicand cu parintele, iar parintele este foarte fericit ca are un copil bun, cuminte si linistit. Toate acestea  dauneaza grav sanatatii unui copil. Copilul este alb la piele( nu mai iese din casa) , lipseste vitamina D – care se acapareaza de la soare,  si de aici tot mai multi copii rahitici, ducand la grave boli de oase.

Copiii sunt foarte incercanati, anxiosi, izolatii social- nu au prieteni, depresivi, agitati, agresivi, limbajul verbal este redus, nu li se dezvolat tipurile de gandire si imaginatie. In jocurile electronice gandirea este pus ape “ pilot automat”, ducand la robotizare copilului.

Din ce in ce mai multi copii petrec la calculator/ tablet/ telefon/ laptop intre 2-8 ore  pe zi, in zilele de vara chiar 12-14 ore pe zi.

Ca si parinti, ghidati acesti copii dependeti in alte dependente. La varsta matura acesti copii vor dezvolta dependente( adictii ) alcool droguri, jocuri de noroc, pariuri sportive.

La intrebarea mea adresata parintilor in cabinet, cat petrece copilul dv pe tel/ tableta? parintii spun : „a nu mult 2-4 ore, alti 6-8 ore”. Daca ne gandim ca acele 8 ore este echivalent cu 8 ore de munca. Si parintii mai afirma: “ce sa facem acum, toata  lumea are tableta/ telefon. Daca nu se joaca va ramane in urma cu tehnologia.

Copiii din era aceasta, sunt capabili sa descopere un tel sau tableta in 2 ore. Nu este necesar ca el sa creeze dependenta.

De ce este bine ca, copiii nostri sa se joace simboloc, adica  cu jucarii in loc de tableta/telefon?

Jocul simbolic este jocul liber imaginar cu diferite obiecte, jucarii .Copiii care se joaca simboloc sunt mult mai sanatosi. Cei care stau afara sunt copii cu culoare la piele, oasele sunt solide, au pofta de mancare, sunt activi , vioi, plin de viata, fericiti, empatici, au prieteni.

Dpv al gandirii ei isi dezvolta gandirea : creativa si divergenta, asta insemana ca ei vor fi capabili sa se descurce in viata, sa isi dezvolte propiile strategii de viata.

Va-ti pus vreodata intrebare de ce noi poporul roman suntem “saraci”, cu salarii mici dar o ducem bine?

Pentru ca avem acest tip de gandire dezvoltata, stim sa ne creem propriile oportunitati de a creea o sursa de venit in plus, ne-am dezvoltat-o, pentru ca noi am stiut sa ne jucam afara, sa socializam si sa ne creem propriile jocuri si jucarii, asta ducand in timp la dezvoltarea abilitatiilor de a fi descurcaret.

Incotro indreptam noua generatie? De noi depinde.

Este mai comod sa ii dai copilului o tableta sau telefon in mana, ca parintele sa fie linistit si lasat in pace, este mai comod sa ii tinem pe copii in casa decat sa iesim cu ei in parc. Dar  ne dorin copii sanatosi sau copii bolnavi,  ne dorim copii descurcareti sau copii blegi?

Cat trebuie sa stea in fata tabletei/ calculatorului?

La ultima conferinta la care am participat colegii mei medici psihiatri pediatri, afirmau ca in unele tari este interzisa folosirea tabletei/ tel/ televizor, inaintea varstei de 2 ani.

Este ingrijorator ce se intampla cu acesti copii, de ce sunt lasati sa stea atatea ore in fata gadgeturilor.

“Lasati copiii sa se dezvolte armonios si sanatos” Psiholog, psihoterapeut , logoped Simona Hint Oradea tel 0740054037

Ce reprezinta sindromul Asperger?

Sindromul Asperger este o afecţiune neurologică numită după fizicianul vienez, Hans Asperger. Acesta a publicat în anul 1944 o lucrare care a descris un model de comportament la mai mulţi băieţi tineri, care aveau inteligenţă şi dezvoltare lingvistică normale, care însă dovedeau comportamente similare autismului şi deficienţe marcante ale abilităţilor sociale şi de comunicare. În ciuda publicării acestei lucrări în anii 1940, abia în 1994 sindromul Asperger a fost adăugat la DSM IV şi abia în ultimii ani  a fost recunoscut de profesionişti şi părinţi.

Persoanele cu sindrom Asperger pot avea o varietate de caracteristici, iar deficienţa poate varia între uşor şi sever. Persoanele cu sindrom Asperger au deficienţe marcante în ceea ce priveşte abilităţile sociale, au dificultăţi în caz de tranziţie sau schimbare şi preferă asemănarea. Deseori ei au obiceiuri obsesive şi pot fi preocupaţi de un anume subiect de interes. Au mari dificultăţi în a citi indicii non-verbale (limbajul corpului) şi deseori au dificultăţi în a determina în mod corect spaţiul corporal. Deseori suprasensibili la sunete, gusturi, mirosuri şi viziuni, persoanele cu sindrom Asperger pot prefera haine moi, anumite mâncăruri şi pot fi deranjaţi de sunete şi lumini pe care nimeni altcineva nu pare că le aude ori vede. Este important să ne amintim că persoana cu sindrom Asperger percepe lumea foarte diferit. De aceea, multe comportamente care par ciudate sau neobişnuite sunt cauzate de acele diferenţe neurologice şi nu sunt rezultatul nepoliteţii intenţionate sau a proastei purtări, şi cu siguranţă nu sunt rezultatul unei „educaţii neadecvate”.

Prin definiţie, persoanele cu sindrom Asperger au un IQ normal şi mulţi indivizi (deşi nu toţi) au abilităţi excepţionale sau talent într-un anumit domeniu. Din cauza gradului lor ridicat de funcţionalitate şi a naivităţii lor, sunt deseori văzuţi ca fiind excentrici sau ciudaţi şi pot fi uşor victime ale bătăii de joc. În timp ce dezvoltarea lingvistică pare, la suprafaţă, normală, persoanele cu sindrom Asperger au deseori deficienţe de pragmatică şi prozodie. Vocabularele pot fi extraordinar de bogate, unii copii sunând ca nişte „mici profesori”. În orice caz, persoanele cu sindrom Asperger pot fi extrem de literale şi au dificultăţi de folosire a limbii într-un context social.

În acest moment există multe dezbateri referitoare la unde se încadrează exact sindromul Asperger. În prezent este descris ca o deficienţă din spectrul autismului, iar Uta Frith, în cartea sa „AUTISMUL și SINDROMUL ASPERGER”, a descris persoanele cu sindrom Asperger ca „având un pic de autism”. Unii profesionişti consideră că sindrom Asperger este identic cu autismul cu înaltă funcţionare, în timp ce alţii cred că se descrie mai bine ca o dizabilitate non- verbală de învăţare.

Sindromul Asperger împărtăşeşte multe caracteristici cu PDD-NOS (deficienţa de dezvoltare pervasivă, nespecificată altfel), HFA şi NLD şi, deoarece a fost necunoscută până acum câţiva ani, mulţi indivizi ori au primit un diagnostic incorect ori au rămas nediagnosticaţi. De exemplu, nu este deloc rar ca un copil care iniţial a fost diagnosticat cu ADD sau ADHD să fie rediagnosticat cu sindrom Asperger. În plus, unii indivizi care au fost iniţial diagnosticaţi cu HFA sau PDD-NOS acum primesc diagnosticul de sindrom Asperger şi mulţi indivizi au un diagnostic dublu de sindrom Asperger şi autism cu înaltă funcţionare.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger, conform DSM IV:

  1. Deteriorare calitativă în interacţiunea socială, manifestată prin cel puţin două dintre următoarele:
    1. deteriorare marcantă în utilizarea comportamentelor non-verbale multiple cum ar fi privire direct în ochi, expresie facială, posturi corporale şi gesturi de reglare a interacţiunii sociale;
    2. nereuşita de a dezvolta relaţii de prietenie corespunzătoare nivelului de
    dezvoltare;
    3. lipsa de dorinţă spontană de a împărtăşi bucuriile, interesele sau reuşitele cu alţi oameni (de ex. prin lipsa de a arăta, aduce sau indica obiecte de interes altor oameni);
    4. lipsa reciprocităţii sociale sau emoţionale.
  1. B. Modele comportamentale, interese şi activităţi repetitive şi stereotipe restrânse, manifestate prin cel puţin una din următoarele:
    preocupare acerbă pentru unul sau mai multe modele de interes stereotipe sau restrânse, care este anormal fie prin intensitate, fie prin obiectiv;
    2. ataşare aparent inflexibilă la rutine sau ritualuri specifice, nefuncţionale;
    3. manierisme motrice stereotipe şi repetitive (de ex. bătaie sau răsucire a
    mâinii sau a degetului sau mişcări complexe din întreg corpul);
    4. preocupare insistentă cu părţi ale obiectelor.
  1. Perturbarea cauzează deteriorare clinică semnificativă în ceea ce priveşte zonele sociale, ocupaţionale, etc. de funcţionare
  2. Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte limbajul (de ex. cuvinte singulare folosite până la vârsta de 2 ani, fraze comunicative folosite până la vârsta de 3 ani).
  3. Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă sau dezvoltarea abilităţilor auto-ajutătoare corespunzătoare vârstei,
    comportamentul adaptiv (altul decât interacţiunea socială) şi curiozitatea despre mediul înconjurător în timpul copilăriei.
  4. Criteriile nu sunt îndeplinite pentru alte dizabilităţi specifice de dezvoltare sau schizofreni

Sindromul Asperger, în viziunea lui Lois Freisleben-Cook

Sindromul Asperger este un termen folosit atunci când un copil sau adult are unele trăsături de autism, însă poate să nu aibă întreaga gamă clinică. Există unele dezacorduri despre locul în care se potriveşte în spectrul PDD. Unii oameni cu sindrom Asperger au foarte mult succes şi până recent nu au fost diagnosticaţi cu altceva decât că erau excentrici, absenţi, neadaptaţi din punct de vedere social şi un pic ciudaţi din punct de vedere fizic.

Deşi criteriile nu afirmă că ar exista o întârziere semnificativă în dezvoltarea limbajului, ceea ce puteţi vedea este o modalitate „diferită” de folosire a limbii. Un copil poate avea un vocabular nemaipomenit şi chiar să demonstreze hiperlexie, dar să nu înţeleagă cu adevărat nuanţele limbii şi să aibă dificultăţi cu pragmatica lingvistică. Pragmatica socială de asemenea tinde să fie slabă, făcând persoana să pară că funcţionează pe alt sistem. Dispraxia motrice poate fi reflectată într-o tendinţă de a fi neîndemânatic.

În interacţiunea socială, mulţi oameni cu sindromul Asperger demonstrează evitarea privirii fixe şi pot chiar să se întoarcă în partea cealaltă atunci când salută pe cineva. Copiii pe care i-am cunoscut îşi doresc interacţiune cu alţii, însă au dificultăţi în a ştii cum trebuie să procedeze. Ei sunt, în orice caz, mai apţi să înveţe abilităţi sociale decât suntem eu sau dumneavoastră apţi să învăţăm să cântăm la pian.

Există impresia generală că sindromul Asperger aduce cu sine o inteligenţă superioară şi o tendinţă de a deveni foarte interesat şi preocupat de un anumit subiect. Deseori această preocupare duce la o carieră specifică, în care adultul are foarte mult succes. La vârste mai tinere, copilul poate fi mai rigid şi mai reticent în ceea ce priveşte schimbările sau adoptarea de rutine. Aceasta poate duce la ideea că este vorba de OCD, însă nu este acelaşi fenomen.

Multe din slăbiciuni pot fi remediate cu tipuri specifice de terapie, îndreptată spre învăţarea de abilităţi sociale şi pragmatice. Anxietatea care duce la o rigiditate semnificativă poate fi de asemenea tratată medical. Deşi este mai dificil, adulţii cu sindromul Asperger pot avea relaţii, familii, vieţi fericite şi productive.

Ce este autismul?

Autismul este o boala ce poate afecta comportamentul unui copil, modul in care acesta gandeste, comunica si interactioneaza cu ceilalti. Copiii care sufera de autism sunt afectati in mai multe feluri. Unii dintre acestia au doar simptome blande incat se pot dezvolta si pot trai independent, in timp ce altii pot avea simptome severe si au nevoie de ingrijiri speciale. Aceasta tulburare este mai comuna la baieti decat la fete si este de obicei diagnosticata la varstele cuprinse intre 15-36 luni, desi simptomele pot aparea mai devreme. Ce este autismul? Autismul este o tulburare a spectrului, insemnand faptul ca acesta afecteaza copiii in diferite moduri, la diferite grade de severitate, cu privire la abilitatea de a comunica, de a se gandi si de a interactiona la nivel social. Deoarece nu exista nimic anormal cu privire la partea fizica a unui bolnav de autism si deoarece copiii se dezvolta fiecare in felul sau, tulburarea poate fi greu de recunoscut. Autismul este caracterizat de: • Probleme de comunicare, ce pot include intarzieri in dezvoltarea vorbirii sau repetari de cuvinte; • Interactiune sociala precara; • Comportament si interes repetitiv; • Comportament neobisnuit privind miscarea mainilor. Pentru un sfert din copiii bolnavi de autism, dezvoltarea poate fi normala in primii 2 ani de viata, ca apoi sa regreseze in privinta interactiei sociale si a comunicarii. Posibil ca ei sa: • Prefere sa se joace singuri; • Sa nu constientizeze faptul ca se joaca langa alti copii; • Le place sa alinieze obiecte si sa le aranjeze in functie de culoare; • Sa aiba dificultati in a stabili un contact vizual cu alte persoane. In cazul in care semnalati unul dintre aceste semne cu privinta la copilul dvs, pe baza unui comportament izolat, nu inseamna neaparat ca acesta sufera de autism. De obicei este o colectie de astfel de tipare ce duc la realizarea unui diagnostic. Desi copiii cu autism sunt afectati in diferite moduri, in toate cazurile, capacitatea lor de a comunica si de a interactiona cu ceilalti este precara. Alte comportamente ale copiiilor cu autism sunt: • Limbaj limitat la cuvinte repetitive; • Oprirea comunicarii; • Probleme in a comunica ce le este necesar; • Nu pot stabili contact vizual cu persoanele din jurul lor; • Doresc sa fie singuri; • Le plac jocurile imaginare si fantastice; • Se angajeaza in miscari repetitive, de exemplu invartirea unor obiecte; • Plang sau rad fara motiv; • Dificultate in arata sau a primi afectiune; • Nu suporta schimbarea programului zilnic; • Nu prezinta frica fata de pericol; • Sunt fizic foarte activi sau deloc; • Lipsa raspunsurilor la chemarile dupa nume; • Reactii anormale la sunete tari. Nu toti copiii cu autism prezinta astfel de comportamente. Cauze si diagnostic Cauzele autismului Nu exista o cauza anume pentru autism. Cercetarile s-au bazat pe dezechilibrul chimic, dezvoltarea creierului sau sistemul imunitar al pacientului.Alergiile la mancare, cantitatile excesive in tractul intestinal si expunerea la un mediu toxic, au fost vazute ca posibile cauze ale autismului. Insa nu exista dovezi clare in acest sens. Cativa dintre cercetatori considera faptul ca thimerisolul ( este un ingredient al vaccinului) si vaccinurile pot avea legatura cu autismul deoarece diagnosticul bolii coincide cu varsta la care copilul necesita vaccinuri. Insa nu exista dovezi in acest sens, chiar teoria fondata pe acest subiect in 1998 a fost discreditata in 2004. Diagnosticul autismului Exista o sansa de 10% in cazul in care avem deja un copil cu autism, ca si urmatorul sa fie afectat sau sa prezinte o tulburare similara. Deoarece autismul este greu de recunoscut si diagnosticat, este foarte important ca parintele sa observe posibilele simptome iar apoi sa contacteze un medic specialist pentru a determina existenta sau nu a bolii, cat mai curand posibil. In cazul in care ca parinte, sunteti ingrijorat cu privinta la problemele de comunicare ale copilului dvs, este recomandat sa consultati un medic, pentru a va risipi temerile. Nu exista un anumit test pentru a diagnostica autismul, insa este posibil ca medicul sa ceara mai multe teste pentru a observa starea de sanatate a copilului dvs. Puteti contact un pediatru,un psihiatru pentru copii sau un neurolog. Programul de interventie In cazul in care copilul dvs. a fost diagnosticat cu autism, puteti apela la urmatoare echipa de specialisti: • Pediatru specializat in dezvoltarea si cresterea copilului; • Psiholog; • Terapeut pentru problemele de comunicare si interactie sociala; • Profesor specializat in educatia copiiilor cu autism. Cautarea si gasirea unui program special pentru copiii cu autism este foarte importanta si trebuie facuta rapid. Aceste programe sunt utilizate pentru a oferi educatie si suport copilului dvs,dupa ce a fost diagnosticat cu tulburari fizice sau psihice de comportament. Aceste programe sunt cele care reusesc sa integreze partial copilul in societate, folosindu-se de diferite metode precum limbaje de semn sau diverse poze. Acestea ajuta de asemenea copilul sa renunte la tiparul repetativ si sa ii ghideaza spre alte activitati. Pentru majoritatea copiiilor se folosesc medicamente, pentru a le tine acestora simptomele sub control, precum antidepresive pentru a minimaliza tiparele repetative sau pentru a le stimula activitatea, anticonvulsive pentru a trata agresivitatea. Unora li se dau si medicamente antipsihotice pentru a controla comportamentul repetitiv si agresiv. Ajutorul dat copiiilor cu autism Mersul la scoala Membrii echipei medicale te pot ajuta sa ii gasesti copilului un mediu cat mai propice acestuia, atunci cand este vorba de educatie, ca de exemplu mersul la scoala. Ei pot alege: • O scoala normala cat mai aproape de casa; • O scoala privata ce ofera suport intens pentru copiii cu probleme; • O scoala speciala pentru copiii ce sufera de autism. Organizarea clasei in care va invata copilul este foarte importanta deoarece acesta poate reduce frustrarea copilului dvs. Necesitatile individuale ale copilul trebuie luate in calcul din momentul in care acesta ajunge in noua sa scoala. Acestea sunt cateva din lucrurile pe care ati putea sa le faceti pentru a facilita tranzitia: • Trebuie sa existe putine usi; • O toaleta in cadrul clasei sau foarte aproape de aceasta; • Anumite pauze intre lectii; • Organizarea lucrurilor necesare copilului; • Zona linistita. Ajutati-va copilul In momentul in care un parinte este constient de boala copilului sau, in acest caz de autism, poate fi uneori de-a dreptul devastant pentru acestia. Ei trec prin diferite stari emotionale precum: refuz, furie, negocierea cu ei insasi, depresie si in final acceptare. Puteti contacta un psiholog care va va putea ajuta sa treceti prin si peste aceste momente. Nu uitati de faptul ca dvs. ca parinte jucati un rol foarte important in viata copilului dvs. La fel ca orice copil, copiii cu autism invata jucandu-se, de aceea este important sa va jucati impreuna cu acesta. Acestea sunt cateva din caile pe care le puteti adopta acasa cu copilul dvs: • Fiti constant si stabiliti anumite rutine atat pentru casa, cat si pentru afara; • Gasiti un loc unde copilul dvs. sa se simta in siguranta; • Gasiti diverse metode pentru a reusi sa comunicati cat mai simplu cu copilul dvs. si ajutati-l sa-si restabileasca increderea in sine; • Combinati cuvintele cu fotografii, semne, simboluri sau gesturi; • Incercati sa-i aratati afectiunea, pe cat mai mult posibil. Desi acestia au probleme in a primi si oferi afectiune, este foarte important pentru tratamentul lor sa se simta iubiti si ocrotiti. articol realizat in colaborare cu Sfatulmedicului.ro

Ce este ADHD- tulburare hiperckinetica cu deficit atentional?

ADHD este o tulburare care presupune un dezechilibru în chimia și anatomia creierului, cu o importantă determinare genetică, dar care poate fi influențată educațional, caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce privește atenţia (concentrare, distractibilitate), activitatea motorie şi impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinaţie, la şcoală, acasă şi în alte situaţii sociale. ADHD poate fi diagnosticată atunci când: • copilul este neatent, face greșeli din neatenție, este dezorganizat și uituc, nu-și duce până la capăt activitățile; • copilul vorbește prea mult, răspunde neîntrebat, răspunde înainte de a se fi încheiat întrebarea; • copilul se mișcă tot timpul, nu-și poate aștepta rândul, parcă ar avea “un motoraș”. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie îndeplinit este nevoie ca: • manifestările să apară cu o intensitate și o frecvență crescută comparativ cu copiii cu acelați nivel de dezvoltare; • manifestările să fi fost prezente înainte de vârsta de 7 ani și pentru o perioadă de timp suficient de mare; • manifestările să apară în cel puțin două domenii de activitate ale copilului (acasă, școală, parc, petrecerile cu alți copii, afterschool etc.); • manifestările îi produc copilului o afectare semnificativă a funcționării sociale (relații cu cei de-o vârstă, progrese la școală, relații în familie). ADHD poate afecta copiii de toate vârstele, poate evolua cronic și la vârsta adultă, schimbând semnificativ modul de viață al copilului sau adolescentului prin influențarea relațiilor sociale și performanțelor academice. ADHD poate asocia la adolescent sau la adultul tânăr scăderea stimei de sine, depresie, consumul de substanțe și delincvență. Este foarte important deci ca ADHD să fie diagnosticat devreme și să se instituie cât mai curând modalitățile de intervenție – terapie medicamentoasă, terapie psihologică comportamentală. Implicarea familiei și a educatorilor în echipa terapeutică este indicată pentru succesul intervenției. ADHD poate fi o tulburare care asociază doar simptome de inatenție, doar simptome de hiperactivitate/impulsivitate sau poate asocia, combinat, și simptome de inatenție, impulsivitate și hiperactivitate. mai multe informatii puteti gasi pe http://www.adhd.ro

Intarzierea in limbaj la copii, trebuie sa apelam la logoped?

logoped oradea logopedieCand apelam la un specialist- medic sau psiholog-logoped? Majoritatea copiilor inteleg mai mult decat exprima In primul rand, in jur de 15-25% dintre copiii mici au o oarecare tulburare de comunicare. Baietii tind sa vorbeasca mai tarziu decat fetitele, insa, in general, copiii pot fi considerati a fi intarziati in vorbire atunci cand folosesc mai putin de 10 cuvinte pana la varsta de 18-20 luni sau 50 cuvinte pana la 21-30 luni. Expertii considera ca pana la varsta de 12 luni, copiii trebuie sa spuna cuvinte simple (“mama, “dada”) si sa inteleaga si sa execute comenzi simple (“Da-mi jucaria”). Ca reper general, copilul trebuie sa faca urmatoarele lucruri pana la implinirea varstei de: 2 ani • sa vorbeasca in propozitii simple formate din 2-3 cuvinte • sa execute instructiuni simple • sa repete cuvintele pe care pe aude intr-o conversatie 3 ani • sa execute o instructiune formata din 2 sau 3 pasi • sa recunoasa si sa identifice majoritatea obiectelor si imaginilor cunoscute • sa inteleaga majoritatea lucrurilor care i se spun • sa vorbeasca destul de bine, atat incat sa se faca inteles de adultii din afara familiei 4 ani • sa puna intrebari abstracte (“de ce?”) si sa inteleaga conceputul de acelasi/ diferit • sa-si fi insusit gramatica simpla, asa cum o aude in jurul lui in conversatiile adultilor • sa vorbeasca clar, desi cu greseli de pronuntie, cateodata chiar jumatate dintre cuvintele folosite pot fi pronuntate incorect, fara a exista motiv de ingrijorare 5 ani • sa redea o poveste folosind cuvintele proprii • sa foloseasca mai mult de 5 cuvinte intr-o propozitie Daca esti preocupata de stadiul de dezvoltare al limbajului folosit de copil, exista cateva indicii care te ajuta sa evaluezi gradul de severitate al intarzierii in vorbire. Un bebelus care nu raspunde la sunete sau nu vocalizeaza este o problema in sine pentru care se impune consult medical de specialitate. In intervalul de varsta 12-24 luni, motive de ingrijorare poate pune copilul care: • nu foloseste gesturi, cum ar fi indicatia sau salutul din mana la “pa-pa” pana la 12 luni • prefera gesturile in detrimentul verbalizarii pana la varsta de 18 luni • are dificultati in a imita sunete la 18 luni • are dificultati in a intelege solicitarile verbale simple Incurajeaza-l sa se exprime! Incercati evaluarea copilului peste 2 ani care: • poate doar imita vorbe sau actiuni si nu formuleaza fraze instantaneu • spune doar anumite sunete sau cuvinte, in mod repetat, si care nu poate folosi limbajul oral pentru a comunica mai mult decat nevoiele sale imediate • nu poate urmari instructiuni simple • are un ton al vocii neobisnuit (vorbeste pe nas sau este iritat) • este mai dificil de inteles decat se asteapta pentru varsta lui. Adultii din jurul sau trebuie sa inteleaga jumatate din ceea ce vorbeste copilul la 2 ani si trei sferturi din vocabularul unui pitic de 3 anisori. La 4 ani, copilul trebuie sa fie inteles in cea mai mare parte a timpului, chiar si de catre adultii care nu il cunosc. Consultul medical In cazul in care este nevoie de consultatie de specialitate, se va apela la serviciile unui patolog al vorbirii care va evalua gradul de dezvoltare a vorbirii si limbajului copilului in contextul dezvoltarii ca individ de o anumita varsta. Pe langa observatii, specialistul va aplica teste standardizate, cautand etape cheie in dezvoltarea limbajului copilului. Patologul va evalua si: • Ce intelege copilul (limbaj receptiv) • Ce poate spune copilul (limbaj expresiv) • Daca copilul incearca sa comunice in alte moduri, cum ar fi indicand dand din cap, gesticuland • Dezvoltarea sunetelor si claritatea vorbirii • Statusul oral-motor al copilului (cum lucreaza impreuna gura, limba si palatul, precum si inghititul si hranirea) Daca specialistul concluzioneaza ca este nevoie de terapie lingvistica, implicarea parintelui este cruciala: vei asista la sesiunile de terapie si vei participa la intregul proces; patologul iti va indica modalitatile prin care poti lucra acasa cu copilul pentru a-i imbunatatii abilitatile de vorbire si limbaj.

De ce copilul meu vorbeste mai greu, care sunt cauzele?

logoped oradea copil„Am auzit ca si Einstein a vorbit tarziu!” de ce oare?! “Mama”.”Dada”. Acestea sunt primele cuvinte pe care le poate spune un bebelus, cuvinte care iti vor insenina ziua si o vor face memorabila pentru fiecare dintre voi, parintii lui. Insa, daca cel mic pare sa fie in urma celor de varsta lui in ceea ce priveste limbajul, parintele devine anxios si se framanta noptile sau intreaba pediatrul in nenumarate randuri “De ce nu vorbeste copilul meu?”. Daca in familie exista si un frate/ sora mai mare care forma cu usurinta propozitii din 2-3 cuvinte la varsta de 2 ani, deja mamica intra in panica. In majoritatea cazurilor, insa, nu e cazul sa ne ingrijoram. Fiecare copil este unic si isi dezvolta capacitatile lingvistice in ritmul propriu, “normalul” in ceea ce priveste limbajul avand un spectru foarte larg. Desi multi dintre copii par sa fie in urma cu vorbirea (limbajul expresiv), limbajul lor receptiv poate fi foarte dezvoltat, adica ei par sa inteleaga mare parte din ceea ce li se spune. Cand copilul nu foloseste multe cuvinte pentru a se exprima, insa pare sa inteleaga ceea ce ii spui si urmeaza instructiunile pe care i le soliciti, nu trebuie sa te ingrijorezi prea tare intrucat limbajul receptiv este un instrument care diferentieza vorbitorii intarziati de copiii cu intarzieri de dezvoltare. Este bine de stiut ca multi copii talentati si foarte inteligenti nu spun mare lucru in primii ani de viatii, unii nichiar nimic (!), iar cand o fac, vorbesc direct in propozitii. Sunt copii foarte concentrati sa exploreze lumea si mediul din jurul lor, ramanandu-le putin timp pentru a aloca limbajului, mai ales daca “discursul” lor nu este destul de dezvoltat pentru a sustine o conversatie “matura”, ei fiind niste mici “perfectionisti” in sine. Cand acesti copii incep sa vorbeasca, feriti-va urechile! Gemenii vorbesc mai greu, ei fiind foarte absorbiti de relatia intensa pe care o au cu fratele/ sora, nesimtind nevoia sa vorbeasca cu adultii. Insa trebuie sa ne intrebam: Oare copilul locuieste intr-o casa unde fratii mai mari sau bunicii vorbesc in locul lui, fac lucrurile in locul lui, nevoile ii sunt indeplinite inainte sa apuce sa si le exprime? Este cumva un “rasfatat” din acest punct de vedere? Daca raspunsul este da, de ce ar avea copilul nevoie sa vorbeasca daca tot ce isi doreste se rezolva fara sa ridice un deget?! In primul rand, vorbirea si limbajul sunt deseori confundate, insa exista o anumita diferenta intre cele doua: • Vorbirea este expresia verbala a limbajului si include articularea, adica modul in care sunetele si cuvintele sunt formate • Limbajul are un inteles mult mai larg si se refera la intregul sistem de expresie si intelegere a informatiei intr-un mod care prezinta semnificatie pentru cel care primeste informatia. Inseamna a intelege si a te face inteles prin intermediul comunicarii, fie ea verbala, non-verbala sau scrisa. Desi problemele in vorbire si limbaj difera, de cele mai multe ori se suprapun. Un copil cu o problema de limbaj poate fi capabil sa pronunte bine cuvintele, insa incapabil sa alature mai mult de 2 cuvinte intr-o propozitie. Vorbirea altui copil poate fi dificila de inteles, insa foloseste cuvinte si fraze pentru a-si exprima ideile. Iar altul poate vorbi foarte bine, insa nu urmareste instructiunile solicitate. Cauzele vorbirii si limbajului intarziat Copiii gasesc intotdeauna o modalitate de exprimare Sunt mult lucruri care pot intarzia vorbirea copilului. Intarzierea in cazul unui copil dezvoltat normal poate fi cauzata de: • Afectiunile orale, cum sunt problemele cu limba sau palatul cavitatii bucale (cerul gurii). • Frenulum scurt (ata de sub limba) poate limita miscarea limbii pentru producerea vorbirii • Multi copii cu intarzieri de vorbire au probleme motor-orale, ceea ce inseamna ca exista comunicare ineficienta in zonele creierului responsabile cu producerea vorbirii. Copilul intampina dificultati in folosirea si coordonarea buzelor, limbii si a maxilarelor pentru a produce sunete recognoscibile ca vorbe. • Problemele de auz sunt frecvent asociate cu lipsa vorbirii, de aceea copilul trebuie evaluat de un audiolog atunci cand este suspect de intarziere de limbaj. Un copil care are dificultati de auz, are probleme in a intelege si articula ideile, in a imita si a folosi limbajul. Infectiile urechii, mai ales cele cronice, pot afecta auzul. Infectiile blande care au primit tratament adecvat nu trebuie sa aiba efecte asupra vorbirii.